Dar asta s-a întâmplat demult. Recent, în schimb, un coleg îmi comunică faptul că respectivul pod nu este un orişicare pod, ci podul proiectat de inginerul Eiffel. Da, da, acelaşi Gustave, care a făcut şi Turnul. Da, da, la noi, la Ungheni. Fapt confirmat de Wikipedia:

…Gustave Eiffel, cel care a construit renumitul turn din Paris, în anul 1877 sosește la Ungheni și efectuează un studiu de fezabilitate pentru construcția podului de cale ferată peste Prut.

De ce tace Patrimoniul Naţional? O naţie mai dezgheţată în arta afacerilor ar face tam-tam turistic din acest chiţibuş. Noi, în schimb, aşteptăm să treacă anii, ca să facă stagiu Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Asta în cazul că o mută nimeni la următoarea revoluţie. Păcat de pod.

Aici, minunăţiile Ungheniului nu se termină. Tot la Ungheni s-a născut Iţek Domnici, evreu. Potrivit datelor recensământului din anul 1897, aici locuiau 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Era şi logic să se nască evreu. Cum, nu vă spune nimic numele lui Iţek Domnici? E adevărat că în 1920, taică-su, David Domnici, a renunţat să aştepte viitoarele pogromuri şi şi-a strămutat familia la New York. Astfel, Iţek a devenit Isidor. Iar Isidor a devenit I. A. L. Diamond, scenaristul hollywoodian blazonat cu trei Oscaruri. Pentru “Some Like It Hot” (1959) şi pentru “The Appartment” (1960). Îţi dai seama?

Aici pagina românească din Wikipedia tace. Vorbeşte cea rusească:

Ай. Эй. Эл. Даймонд родился под именем Ицек Домнич в приграничном бессарабском городке Унгены (теперь райцентр Унгенского района Молдовы) в семье Давида Домнича и Эльки Вальдман. Учился в хедере, a когда ему было 9 лет семья перебралась в США и поселилась в бруклинском районе Краун-Хайтс. Здесь Ицек учился в Средней школе для мальчиков (Boys’ High School), где был известен как Исидор (или Израиль) Домнич и где проявил незаурядные способности к математике, в 1936—1937 годах победив на математических олимпиадах в штатах Нью-Йорк, Нью-Джерси и Коннектикут, в общем итоге завоевав 17 золотых медалей.

Şi aici Patrimoniul Naţional tace. În cârdăşie cu Ministerul Culturii şi Primăria or. Ungheni. Şi nici casă-muzeu I. A. L. Diamond nu va fi la Ungheni. Dar asta nu e o problemă. Căci nici la Mana nu va fi casă-muzeu Paul Goma. Şi nici la Pererita nu va fi casă-muzeu Grigore Vieru. Fiindcă nu va fi. Mai avem timp.

Autor: Sorin Hadârcă

Sursa: madrizen.com

Abia din 24 ianuarie 1859 încep discuţiile referitoare la existenţa lui. Această zi e una extrem de importantă pentru dezbaterile de astăzi, referitoare la statalitatea Republicii Moldova. 24 ianuarie 1859 e ziua în care la Bucureşti colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales principe al Valahiei, după ce mai înainte fusese ales principe al Moldovei. Această dublă alegere realiza unirea de facto a două principate vasale Imperiului Otoman: Valahia şi Moldova.

Pentru contemporanii acestor evenimente era clar că nu existau diferenţe identitare între românii de la Nistru până la Tisa – aceste diferenţe au fost inventate mai târziu. Totuşi, procesul unificării celor două principate nu s-a încheiat pe 24 ianuarie 1859 – el a continuat treptat până în 1862 când s-a încheiat unificarea instituţională a celor două state. La 24 ianuarie 1859 s-a declanşat un proces care a marcat dispariţia a două state (Valahia şi Moldova) şi apariţia unui nou stat, România (denumire oficială consfinţită prin Constituţia din 1866). Acest proces nu e unic sau excepţional în Europa. Germania a fost alcătuită din zeci de state independente care s-au unificat treptat în decursul secolului al XIX-lea, proces care în unele cazuri a durat până în secolul XX. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în istoria Italiei.

În Republica Moldova de azi sunt destule voci care încearcă să întemeieze o teorie statalistă în baza unui raţionament strâmb. Susţinătorii acestui punct de vedere consideră că Basarabia de după 1812, aflată în stăpânirea Imperiului Rus, constituie o continuare a principatului medieval Moldova. Însă, sub nicio formă nu se poate demonstra că gubernia Basarabia a fost vreodată un stat independent. Republica Democratică Moldovenească, apărută după revoluţia bolşevică, era considerată în continuare de noii stăpâni de la Moscova ca făcând parte din proprietăţile noului imperiu. În realitate, rădăcinile statului Republica Moldova de azi se regăsesc în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, formată în anul 1924. E vorba de un stat artificial, creat prin decupări şi alipiri de teritorii, un stat în care se încearcă promovarea unei identităţi şi a unei limbi artificiale.

Moldova de la 1859 a dispărut prin unirea cu Valahia. Republica Moldova de azi a apărut în 1924 şi de la această dată s-au creat şi lanţurile care să o ţină legată de Imperiul Rus. Republica Moldova e silită să-şi împrumute identitatea de peste Prut, din regiunea istorică a Moldovei care face parte din România. Întreaga istorie a principatului Moldovei face parte din istoria României şi acest lucru se vede în toate operele stataliştilor care sunt siliţi să-şi caute rădăcinile prin alte părţi. Statul Republica Moldova există astăzi în forma şi în condiţiile stabilite de Moscova în 1924 şi prin recunoaşterea de către vecini din anul 1991. Acestea sunt rădăcinile actualei Republici Moldova, ruptă în repetate rânduri de dezvoltarea politică a românilor.

Dincolo de istorie, în ziua de azi trebuie să ne bucurăm de posibilitatea circulaţiei libere la Prut, care ne permite o dezvoltare culturală comună. Statele dispar şi apar, sunt create şi sunt distruse, însă legăturile culturale sunt mult mai puternice, mai ales când vorbim cu toţii aceeaşi limbă.

Un articol de: George Damian

Sursa: timpul.md

Mihai Eminescu a fost un poet atins de aripa geniului dar si un înflăcărat patriot, un “om incomod” ce a deranjat pe mulți. Ca persoană publică, el a militat pentru unirea tuturor românilor, pentru moralitate și bun simț, criticând aspru corupții, incompetenții și trădătorii.

Aș vrea să amintesc aici câteva texte ale sale asupra Basarabiei, numele ei apare atât în publicistică cât şi în câteva versuri scrise de el:

«Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special [...]Deci incă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, căci n-am insărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.»

(Mihai Eminescu, (”Fără a prejudeca hotărârile adunărilor…”), Timpul, 28 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 42)

«Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o inapoi, drept din dreptul nostru şi pamânt din pământul nostru ? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România si aceeasi onoare nu cere respectarea conventiei iscalită ieri. Ciudată onoare intr-adevăr! Si pe ce se intemeiază acest point d’honneur?

Fost-au Basarabia cucerită cu sabia ? Nu. Prin tratatul de Bucuresti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.»

(Mihai Eminescu, (”In sfirsit vedem limpede…”), Timpul, 25 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 40-41)

«Cestiunea retrocedării Basarabiei cu incetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să cîştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.

Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iară noi sintem o ţară mică şi slabă. Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde şi rămăşita unei pretioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea in trăinicia  poporului român.

In viaţa sa indelungată niciodata poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de romani sânt uniţi intr-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să impreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic, a fost insă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească[...]

Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.»

(Mihai Eminescu, (”Cestiunea retrocedarii. ..”), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)

Patriotismul său curat și dezinteresat ne arată bogăţia şi superioritatea individualităţii noastre naţionale, farmecul vieţii , faptul că trebuie să fim mândri de românitatea noastră. Neîmpăcarea cu gândul pierderii Basarabiei, revolta sa, furia, durerea astăzi lipsesc cu desăvârșire la mulţi, la prea mulţi…

“Aşa, aşa nobilă şi frumoasă ţară! Secoli întregi părăsită de toată lumea, ai suferit toate viscolele, toate lovirile şi credinţa ta în tine n-a fost zdrobită. Ridică-ţi astăzi capul în faţa tuturor puterilor celor mari, care ar mai cuteza a se tocmi pentru a împărţi naţionalităţile ca pe turme şi-a tăia în carne vie şi zi-le: Mică sunt, dar leală; slabă sunt, dar autoputernică, căci cu mine este dreptul”.

Noi, organizațiile de tineri basarabeni aflați la studii în România, ce am subscris la acest articol, ne exprimăm dezacordul față de apariția celei de-a doua ediții a ,,Dicționarului moldovenesc-român” al cărui autor este Vasile Stati, această ediție fiind o completare a pseudodicționarului cu același titlu, editat în anul 2003.

Existența în cadrul limbii române a graiului moldovenesc nu justifică nicidecum apariția ,,Dicționarului moldovenesc-român”, respectiv invenția că în Republica Moldova se vorbește astăzi limba moldovenească.

În consecință, considerăm apariția celei de-a doua ediții a ,,Dicționarului moldovenesc-român” ca fiind o provocare și o sfidare a adevărului științific care ne vorbește despre unitatea ligvistică a poporului român ce locuiește pe cele două maluri ale Prutului.

Ne surprinde apariția unei ediții a dicționarului sus-menționat la Academia de Științe a Moldovei în conjunctura de coaliție a Alianței pentru Integrare Europeană. Mai mult de atât, vedem apariția acestui dicționar ca pe un pericol pentru aspirațiile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană, aspirații care în ultimii doi ani s-au materializat prin o serie de reforme.

Totodată, apariția acestui dicționar va perturba atmosfera științifică și politică, inducând asupra populației neclarități și reacții de incertitudine.

În concluzie, solicităm:

- retragerea întregului tiraj și delimitarea celor care au făcut posibilă apariția așa-zisului ,,dicționar”;

- revizuirea legislației privind publicarea diferitelor scrieri, pentru a preîntâmpina editarea sau reeditarea unor falsuri asemeni ,,Dicționarului moldovenesc-român’’.

Liga Studenţilor Basarabeni din Galaţi

Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Bucureşti

Liga Studenților Basarabeni din Ploiești

Grupul de Iniţiativă Basarabeană din Cluj

Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova

Organizaţia Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Braşov

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia din Suceava

Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor din Iaşi

Asociația Basarabenilor din Sibiu

Grupul de Inițiativă Basarabeană din Bacău

Startul serbării a fost dat în Parcul Universitaţii din Suceava, unde, participanţii la acţiunea “România Ta” pictaţi în roşu, galben şi albastru au dansat o Horă a Unirii, au ascultat poezii precum “Ce-ţi doresesc eu ţie, dulce Românie” şi “Deşteaptă-te, române!”. Cu steaguri în mâini au intonat împreuna melodii patriotice interpretate de trupa de folk Icarus şi au avut ocazia să scrie câte un gând pentru patria lor pe panourile amplasate în parc.

Serbarea a continuat cu vernisajul expoziţiei “România, eu chiar te iubesc” în cadrul căreia cei pasionaţi de arta fotografica, amatori sau profesionişti au încercat să demonstreze cât de frumoasă este România şi cât de tare îşi iubesc ei ţara. Expoziţia şi  festivitatea de premiere a concursului fotografic a avut loc la Galeria Suceava. Câştigătorii concursului sunt:  Locul I – Ovidiu Vorniceanu, Locul II – Petru Sîrghi, Locul III- Bogdan Epure. Menţiuni – Dana Anton, Alex Cărbune, Andrei Moraru şi Vitalie Prisăcaru.

De asemenea,  GIRB a lansat  numărul 8 al revistei “BASARABIA”, dedicată Zilei Naţionale. Zeci de exemplare au fost împărţite celor prezenţi.

Pe data de 2 decembrie a avut loc o nouă ediţie a concursului intelectual “Ce? Unde? Când?” Echipele au fost formate de către organizaţiile studenteşti: AIESEC Suceava, FIRESC, CAST, ASUS, cât şi oameni din afara universităţii. Câştigătoare au ieşit două echipe, a oamenilor publici şi ASUS. De asemenea, pe parcursul zilei a avut loc un mini-campionat de fotbal între elevii şi studenţii suceveni. Câştigătoare a ieşit echipa FC Basarabia formată din Diceanu Stefan, Pascari Dumitru, Emil Dodon, Vitu Vasile, Fratea Bogdan şi Hantea Andrei.

La ora 19 00,  sucevenii au fost aşteptaţi la proiecţia filmului “A fost sau n-a fost?”,  în regia lui Corneliu Porumboiu. După proiecţia filmului spectatorii au avut parte de o dicuţie cu invitatul special Ion Sapdaru, unul dintre actorii principali din film.

Ultima zi de festivitate s-a încheiat cu un mini-campionat de volei în Sala de sport a Universitaţii “Stefan cel Mare”. Dintre cele patru echipe de studenţi şi elevii, câştigatoare a ieşit echipa formată din Sotnic Sergiu, Ceban Mihaela, Valeriu Dolghier,  în frunte cu căpitanul Petru Şoronga.

Astfel seria de evenimente dedicate “Zilei Naţionale a Tuturor Românilor” a trecut cu voie bună, muzică, distracţie şi “speranţa într-o Românie mai buna”. Felicitari tuturor câştigătorilor la concurs şi mini-turnee. Mulţumim tuturor celor care au fost aproape de noi în aceste zile frumoase, celor care şi-au adus aminte de valorile noastre naţionale, celor care simt Româneşte şi au curajul să spuna “România, eu chiar te iubesc”

Îl vedeam pe tata apăsând butoanele, schimbând canalele ba pe ,,Kiev’’, ba pe ,,Moscova’’, ba pe ,,Chişinău’’. Nu ştiam ce înseamnă toate acestea, ce semnificaţii aveau aceste cuvinte… atât doar că atunci când televizorul era pe ,,Chişinău’’, înţelegeam tot ce se vorbea, mă minunam şi mă bucuram de micul miracol ce răzbătea în alb şi negru din televizorul greoi care se strica adesea. Se vorbea româneşte şi spuneam că sunt români la televizor, iar tata îmi răspundea doar atât: e pe ,,Chişinău’’.

Mai târziu, la şcoală, privind pe harta României, nu înţelegeam de ce la est scrie URSS dar localităţile sunt scrise în limba română. N-am avut curaj să o întreb pe învăţătoare, ci doar pe tata. Nu-mi mai amintesc ce mi-a zis, doar că a închis repede subiectul.

Toate aceste îndoieli aveau să se rezolve peste puţină vreme, odată cu schimbarea violentă de regim din România şi mai apoi, cu proclamarea independenţei Republicii Moldova. La şcoală a început să se vorbească despre un al doilea stat românesc şi nu pot să mi-l scot din minte pe profesorul meu de română din gimnaziu care nu pierdea nici o ocazie să amintească de ,,fraţii de peste Prut’’. Fie că era vorba de Eminescu sau de ore de gramatică, nu era text în care să nu se facă vreo referire la Molodva. Au fost anii ,,Podului de flori’’, ani în care am auzit de Grigore Vieru, Nicolae Botgros, dar şi despre deportări trecute şi despre un război prezent la Nistru. Erau drame care mă făceau să mă tem că totul va ajunge şi în România pentru ca mai târziu să nu-mi explic, în mintea mea de copil, cum este posibil să moară doi artişti atât de iubiţi precum Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Mult mai târziu, facultatea avea să-mi deschidă alte porţi. Mulţi oameni veniţi de peste tot, viaţă de cămin şi berea ca pretext de socializare m-au făcut să cunosc multa lume. Printre ei, câţiva studenţi vorbind cu un accent uşor rusificat şi care erau buni la matematică, pentru că 10 la matematică nu prea se pomenea pe la TCM. Ştefan sau Stelu, cum îi spuneam noi, a fost unul dintre ei şi m-a învăţat să lucrez cu calculatorul. Până să îl cunosc pe el, toată utilitatea unui calculator pentru mine se limita la utilizarea internetului. De loc din Tiraspol, n-a povestit niciodată despre perioada 1991-1992. Şi-a văzut mereu de treaba lui, şi-a făcut prieteni aici şi atunci mi-am zis pentru prima dată că ar fi interesant să trec Prutul măcar o dată, să văd cum este Basarabia.

S-a întâmplat şi acest lucru, însă 8 ani mai târziu pentru că, precum orice român de duzină, am lăsat pe mâine ceea ce puteam face azi. Nu mi-a trebuit mult timp pentru a mă simţi ca acasă la Chişinău, la fel de simplu cum dintr-o dată Moldova nu mai era cea de care citeam doar în cărţi sau vedeam la televizor, ci un fapt palpabil. Chişinăul l-am perceput ca fiind un oraş plin de viaţă, cu oameni la fel ca noi, mereu grăbiţi şi preocupaţi de ziua de mâine. Am revenit cu plăcere de fiecare dată şi mereu am cunoscut oameni noi. Am povestit vrute şi nevrute. Cei mai de vârsta părinţilor mi-au povestit de viaţa de zi cu zi, cu cei de vâsta mea am povestit despre facultate, familii iar adolescenţii ne-au molipsit pe toţi cu veselia şi optimismul lor, dorindu-şi să ajungă în România cât mai curând. N-au fost uitate nici dramele de care auzisem doar la televizor şi care, la vârsta copilăriei, mi se păreau ceva mult prea îndepărtat. Poveştile despre bunici deportaţi în Siberia, despre taţi şi fraţi care au luptat pe Nistru sau despre mama care a fugit de la Tighina cu copilul în braţe mergând pe jos pe calea ferată, au constituit tot atâta şcoală sau în mijloacele de informare în masă, fiindu-mi povestite de oameni care le-au simţit pe propria piele, au ajuns mai aproape de mine decât mi-am imaginat şi m-au făcut să-mi amintesc de un citat din Platon care spune că doar cei morţi văd sfârşitul unui război. Pe bună dreptate acest citat, dacă e să ne gândim uneori la veninul cu care azi sunt primiţi mare parte din tinerii care vin la studii în România şi pe care, cei mai mulţi dintre ei, îl rabdă în mod constant, de te miri unde mai găsesc uneori şi resurse ca să fie binevoitori cu tine.

Nu pot nici acum să spun de unde atâta simpatie pentru Basarbia şi tare aş vrea ca nimeni, niciodată să nu mă mai întrebe asta, pentru că nu există cuvinte pentru un răspuns. Trebuie pur şi simplu să treci Prutul şi să îţi răspunzi singur. Odată ajuns acolo, te vei convinge că acolo nu trăiesc nişte ruşi care vorbesc limba română ci nişte români care au trebuit să înveţe rusa. Ca român din dreapta Prutului, vei vedea oameni care au aceleaşi probleme ca tine, se distrează ca tine, vorbesc ca tine şi toate acestea te vor face să ignori limba rusă vorbită la fiecare colţ de stradă. Şi peste toate acestea, vei înţelege că Basarabia e ceva mai mult decât statul vecin de la est.

Andrei Constantin Iacob

Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia şi-a schimbat  conducerea în urma alegerilor din 18 noiembrie 2011. Candidaţii au ţinut câte un discurs în faţa membrilor organizaţiei în cadrul căruia şi-au  prezentat platforma propusă pe parcursul acestui an.  Alegerile au decurs cu succes, iar membrii noii echipe de conducere sunt:

Preşedinte: Vitalie Prisăcaru, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, anul II

Vicepreşedinte , Coordonatorul Departamentului de Comunicare: Vozian Veronica, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, anul  II

Vicepreşedinte, Coordonatorul Departamentului de Proiecte:  Mircea Grozavu, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, anul II

Contabil: Alina Butnaru, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, anul II

Secretar: Ines Filip, Facultatea de Istorie şi Geografie, anul III

Felicitării noii conduceri GIRB, câte mai multe realizări frumoase, idei inovatoare, dezvoltare şi implicare. De asemenea, mulțumim fostei conducere GIRB pentru eforturile depuse în anul precedent.

Împreună vom reuşi mai multe!

Ediţia a V-a a Zilei Naţionale a Tuturor Românilor, organizată de GIRB, va continua astăzi cu vernisajul expoziţiei “România, eu chiar te iubesc” şi festivitatea de premiere a concursului foto la Galeria Suceava. Mâine, sucevenii sunt aşteptaţi la proiecţie filmului “A fost sau n-a fost?” la Universitatea “Ştefan cel Mare”, în prezenţa invitaţilor speciali, actorii Ion Sapdaru şi Lucian Iftime. Pe parcursul zilei de mâine va avea loc şi o nouă ediţie a concursului de cultură generală “Ce?Unde?Când?” şi un mini-campionat de fotbal. De asemenea,  GIRB a lansat astăzi numărul 8 al revistei “BASARABIA”.

La mulţi ani tuturor românilor!

Filmul este câştigător al trofeului Camera d´Or şi al premiului Label Europa la Cannes 2006, căştigător a trei premii la TIFF 2006: Cel mai bun film din competiţie, Cel mai bun film din cadrul Zilelor Filmului Românesc şi Premiul publicului, câştigător a două premii Gopo: Gopo pentru cel mai bun film de lung metraj şi cel mai bun scenariu.

Proiecţia filmului va avea loc vineri, 2 decembrie, pra 17 00 în auditorium-ul “Joseph Schmidt” al Universităţii “Ştefan cel Mare”. Preţul unui bilet este de 3 lei. Pentru bilete şi alte detalii contactaţi 0749601721 sau 0752622909.

Acţiunea face parte din seria evenimentelor dedicate „Zilei Naţionale a Tuturor Românilor”, organizate anual de GIRB.
Vă aşteptăm!