„Dragostea basarabenilor pentru România a început ca o dragoste „interzisă” (comunism), apoi ca una „romantică” ( 1989) după asta ne-am „certat”, iar acum spunem că „dragostea le învinge pe toate”.

Ion Bordian este absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu”din Chișinău, în prezent student la secția Comunicare Audiovizuală din cadrul Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale”.

Pe Ion l-am cunoscut încă de pe vremea când studia la liceu, pe atunci el scria scenariul pentru un spectacol despre Mihai Eminescu, pe care urma să-l pună în scenă împreună cu colegii lui. Aveam o admirație pentru el, căci mă gândeam că tineri din zilele noastre nu își mai dedică timpul pentru a face spectacole închinate marelui poet.

Ion e un tânăr talentat, pentru care filmul, muzica și literatura „sunt unite strâns”, iar cunoscându-l mai îndeaproape îți dai seama de modestia și simplitatea ce-i însoțesc talentul.

A realizat câteva scurt metraje, unul dintre ele fiind despre dragostea basarabenilor față de România. În prezent muncește la scenariul unui lung metraj despre Mihai Eminescu și visează ca acesta să poată deveni realitate.

De ce ai ales să te școlești la București și nu la Academia de Arte din Chișinău ?

În plan cinematografic, România mi s-a părut cu mai multă perspectivă, deși oricum era un gest de kamikaze să dau la film, am zis să fie într-o țară cât de cât mai dezvoltată. În plus, era o contribuție la maturizarea mea – țară străină, oameni noi.

De când a „ încolțit”  pasiunea ta pentru film?

Majoritatea colegilor mei sunt pasionați de film din copilărie, eu am aflat că sunt pasionat de film câteva luni înainte de admitere… probabil sămânța era, dar a „încolțit” mai târziu.

Prin clasa a XI-a am făcut la liceu, împreună cu colegii, un spectacol despre Eminescu, inspirat din „Dubla sacrificare a lui Eminescu” de Th. Codreanu. În spectacol, pe cale artistică, demascam asasinarea lui Eminescu. După ce l-am prezentat și ne-a surprins așteptările am decis să mai scriu o piesă, dar am simțit că aveam nevoie de un alt mod de exprimare, și atunci când am aflat că o colegă de-a mea dorea să dea la UNATC (Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie) am zis „spre București!”.

Ai realizat mai multe scurt metraje, de unde a venit ideea și despre ce e vorba mai exact în ele?

Primul scurt metraj pe care l-am făcut e intitulat „Sen Gelmez Oldun” care în azerbaidjană înseamnă „Iarăși n-ai venit”, e despre un tânăr care se hotărăște să-și ceară în căsătorie iubita, dar ea nu mai vine la locul întîlnirii. Al doilea e un mic documentar despre cum iubesc basarabenii România și cum a evoluat dragostea lor. I-am intervievat pe Nicolae Dabija, Leo Bordeianu și Viorel Ciubotaru. Deși cei trei aveau păreri ușor controversate, „produsul final” a ieșit destul de bun. Dragostea basarabenilor pentru România a început ca o dragoste „interzisă” (comunism), apoi ca una „romantică” ( 1989) după asta ne-am „certat”, iar acum spunem că „dragostea le învinge pe toate”.

Știu că ești pasionat și de muzică, în special de acordeon, nu te-ai gândit să combini muzica și filmul ?

Într-un mod încă ciudat pentru mine, muzica, filmul și literatura sunt unite strâns, toate spun o poveste, chiar dacă e din sunete, din cuvinte sau din imagini.

Republica Moldova ce subiecte de film îți insuflă, ce surse de inspiraţie găseşti aici?

Moldova și-a insuflat haz față de limbajul rusificat în care vorbim, dar deja e „răsuflat” acest tip de umor. Dacă ar fi existat un „Moldo-wood” probabil s-ar face filme istorice despre vremurile comuniste prin care a trecut țara (rusificare, deportări, profanarea bisericilor, etc), comedii romantice care se petrec prin Chișinău, drame care s-au petrecut în războiul din „Transnistria”.

Crezi că există cinematografie în Republica Moldova? Dacă da, cum ai caracteriza-o?

Moldovenii au fost mereu talentați. În R. Moldova sunt mulți cineaști talentați, unii chiar amatori, dar ce să-i faci, de sus se crede eronat că dacă lumea nu prea are bani – atunci nu va merge nici la filme, astfel nu se alocă bani pentru cinematografie. De fapt, dacă s-ar face un film bun autohton, cred că ar fi sălile pline, precum sunt și cele de la teatrele noastre, unde societatea se uită ca în oglindă.

Te-ai gandit să revii vreodată la Chișinău pentru a profesa în domeniul cinematografiei?

Iau în calcul toate perspectivele. Mă gândeam că aș putea face documentare pentru televiziunea din R. Moldova (care se tot înmulțește).

La ce proiecte lucrezi acum?

Acum lucrez la un scenariu de lung-metraj despre Mihai Eminescu, în care fratele său, Matei Eminescu, descoperă drama ascunsă pe care a trăit-o „omul deplin al culturii românești”. Se va numi „Asasinarea unui poet”. E foarte greu să scrii un film de epocă și e destul de ciudat să pun cuvinte în gura unor oameni ca Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, etc.

Ce vis ai ? Unde îți dorești să ajungi ?

Visez ca scenariul să fie filmat. Cât sunt în România voi face tot posibilul ca visul să devină realitate. Până la urmă subiectul „Eminescu” e un interes național, nu unul individual.

Un mesaj pentru tinerii care doresc să urmeaze Facultatea de Cinematografie?
Filmul, ca și alte arte, e un mod de exprimare. Dacă ei simt că au ce exprima și nu pot fără aceasta – să vină, măcar pentru a nu regreta tot restul vieții. Iar dacă își doresc doar să îi arate la TV, mai bine să urmeze Facultatea de Jurnalism.

Dina Cepeliuc

Ina Savca, născută la Bălți,  ca și mulți tineri basarabeni, a venit în România la doar 15 ani. N-a avut probleme de adaptare, iar în scurt timp a devenit cea mai bună elevă a Colegiului Economic

Ce te-a determinat să vii la studii în România şi anume la Suceava?

Amintirile îmi desenează fără să vreau pe faţă un zâmbet. Nu m-am gândit niciodată în mod serios la asta, nu ştiu dacă vroiam să vin, sau nu, ştiu doar că am hotărât să vin aici în 5 minute. Incredibil, dar adevărat. Eram departe, departe de casă când m-a sunat mama şi m-a întrebat dacă vreau să merg în România la studii şi am zis da. De ce Suceava? Nu ştiu… îmi aduc aminte doar că Iaşiul mi s-a părut urât de tot, iar la Suceava învăţase sora colegului meu de bancă.

Care e diferenţa sesizată de tine în ceea ce priveşte învăţământul  pe de o parte şi cealaltă a Prutului?

Diferenţa? Nu ştiu, aici am găsit mai mulţi profesori care îmi sunt aproape de suflet. Dacă e vina sistemului nu pot să zic, presupun că este doar vorba de preferinţe. Dacă stau să analizez, cred că sistemele de aici şi din Moldova sunt practic similare, multă materie care de multe ori se asimilează prost. Profesori care sunt plătiţi prost şi care totuşi dăruiesc tot ce au mai bun, iarăşi dacă nu mereu asta ajunge la elev nu e profesorul vinovat ci sistemul în care s-a format. Avem aceleaşi origini, ne înălţăm din acelaşi pământ doar că ramurile din România se îndreaptă spre vest, iar în Moldova spre est…de ce spre est, simplu, pentru că neamul nostru a fost învăţat timp îndelungat să se plece spre est, şi cum suntem conştiincioşi – ne-am învăţat lecţia. Sper ca lucrurile să se schimbe, însă timpul de obicei nu iartă, şi noi suntem obligaţi să fim îngăduitori şi să aşteptăm.

Faptul că eşti din Basarabia te-a afectat, a fost  un impediment de integrare în noul cerc de prieteni, colegi?

Faptul că eşti din Moldova poate deveni un impediment doar dacă tu îţi propui să fie aşa. Într-adevăr mi-a fost greu la început, dar nu pentru că sunt basarabeancă ci pentru că abandonasem lumea mea şi păşisem cu tupeu în alta, care atunci nu era decât o pagină albă, pagină pe care am început să o scriu fiind foarte atentă la noile reguli ale jocului. Este foarte important să înţelegi la momentul potrivit unde eşti şi să asimilezi regulile după care se mişcă totul acolo ramânând tu însuţi.

Numărul de premii obţinute pentru merite deosebite la şcoală, la olimpiade sunt dovadă că eşti o elevă exemplară, dar cum de îţi ajunge timp să te implici în A.R.E.A.S(Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava)?

A fost o plăcere să mă implic în proiectele desfăşurate de A.R.E.A.S, a fost o aventură frumoasă. Atunci când vrei – totul poate deveni realitate, trebuie doar să-ţi doreşti. Am fost benefiar la nişte proiecte care m-au ajutat să mă redescopăr, orice faci te defineşte. Este foarte intersant să te trezeşti dimineaţa într-o lume total nouă şi totuşi familiară doar pentru că tu eşti acolo şi legi ceea ce faci cu propria ta lume. Atunci poţi să te descoperi cu adevărat pentru că situaţiile limită scot la lumină ceea ce de obicei se ascunde de noi.

Știm că ești posesoarea a numeroase premii la concursuri și olimpiade. Enumeră câteva din ele

Premii, au fost multe de-a lungul timpului, le-am pierdut numărul. Am să zic doar de un premiu pe care l-am primit cu atâta emoţie… A fost momentul când mi-a înmânat domnul director Romaşcu în cadrul consiliului profesoral premiul „Elevul anului”. M-am simţit atât de mândră, nu-mi venea să cred, am fost foarte plăcut surprinsă.

După un drum lung de formare a unui tânar aici, în România,  crezi că ar trebui să rămână sau să se reîntoarcă  acasă?

O întrebare dificilă. Suntem foarte diferiţi, avem motive diferite pentru care am venit aici – elevii care vin aici la studii. Este foarte important să îţi dai seama cine eşti, de unde vii şi ce îţi doreşti de la viaţă, de la tine. Fiecare dintre noi este o poveste aparte care cere un final propriu; ceea ce e perfect pentru mine nu poate fi la fel pentru tine, şi invers. Când faci marea alegere în viaţă, mă refer când alegi unde să te realizezi sunt ferm convinsă că trebuie să fii un pic egoist şi să alegi ceea ce ţi se potriveşte perfect, aici patriotismul nu are loc; iar dacă te întorci acasă doar ca să te numeşti patriot atunci fii sigur că doar asta nu eşti. Viaţa este scurtă, în ea nu este loc de greşeli mari, îmi iubesc ţara şi sunt mândră că sunt moldoveancă, dar la momentul actual nu ştiu dacă vreau să mă întorc. Îmi face plăcere să merg acasă, o parte din mine este acolo şi periodic mă cheamă, fără ea nimic nu mai are sens. Nu exclud varianta de a mă întoarce dar nu acum şi nu în ecuaţia cu necunoscutele de azi. Nu vreau de asemenea să zic că vreau să rămân aici, vreau doar să găsesc locul în care să mă simt perfect, poate fi Moldova, România, China sau orice alt stat. Azi sunt gata de orice, am opţiuni în faţă şi încerc să fac alegeri corecte…voi vedea unde mă vor aduce, doar timpul este cel care va decide şi judecă.

Olesea PALAMARJA

Gajim  Irina

De  unde  ai  moştenit  talentul?

Talentul l-am  mostenit  de  la  parinţii  mei.  Ei  au  vocaţie pentru arte în general şi  în  special  pentru muzică.

Îţi mai aminteşti prima apariţie pe scenă? Cum a fost?

Prima  apariţie  scenică cred că a  fost  în  clasa  I, atunci când trebuia  să  susţin  un  concert  la  vioară la finele anului de învăţămînt. Ţin  minte  că  aveam  un  „ritual” înainte  de  a  păşi  pe  scenă.  Mă  jucam în  timp  ce  aşteptam  să-mi  vină  rândul  să  concertez. Înainte  de  a  intra  în  sală le  ziceam  prietenelor  „să  nu  uite  unde  am  rămas”.  Acest  ,,joc  al  emoţiilor”  a  durat  pâna  pe  la  10  ani,  când  am  început  să  pun  mai  mult  suflet  în fiecare  piesă  interpretată. Atunci am simţit cum emoţiile  începeau  să-mi  inunde  sufletul,  emoţii  pozitive  şi  constructive.

La ce concursuri ai participat şi ce premii ai obţinut?

Din  totdeauna  mi-a  plăcut  concurenţa  sănătoasă,  care  te  face  mai  bun  în  domeniul  tău. Am  participat  la  concursul  ,,Maria  Drăgan” ,  unde  am  obţinut  premiul I. Am mai fost  la  concursul  ,,Miss  Smărăndiţa”,  ce  s-a  desfăşurat  la  Biblioteca  Naţională  ,,Ion  Creangă” , unde  am  luat  premiul I , precum  şi  la  alte  concursuri. Am  luat  premiul I la  concursul  ,,Mihai  Eminescu”,  secţiunea  eseu.

Am  participat şi la ,,Mărţişor”,  concerte  de  dare  de  seama  a  liceului,  concerte la  Sala  cu  Orgă,  Filarmonică  sau  Academia  de  Muzică,  Teatru  şi  Arte  Plastice, în  calitate  de solistă vocală sau violonistă.

Ce te-a determinat să faci facultatea de economie după absolvirea unui liceu cu profil muzical?

În  primul  rând,  am  vrut  să  capăt  experienţă  şi  în domeniul  economiei,  în  special în administrația publică, care mi  se  pare  un  sector  complex,  interesant, care  îmi  deschide  noi  orizonturi de  cunoştinţe necercetate  de  mine  până  acum.

În  al  doilea  rând,  sunt  o  fire  realistă; de aceea    am  lasat muzica pe  locul  doi,  deşi  în  sufletul  meu  ea  persistă aşa  cum  o  ştiu , ca  o  regină  a  artelor,  ca o voce  a  sufletului meu.  Muzica  stârnește  în  mine nu  instinctele,  ci  gândurile  cele  mai   profunde  şi  cele  mai  ascunse, după  cum  zicea  Platon : ,,Muzica  oferă  un  suflet  universului,  aripi  minţii,  zbor  imaginaţiei  şi  viaţa  oricui”,  aşa  că  faceţi-vă  curaj  pentru  a  fi  în  stare  să  descoperiţi  în  voi  laturile  cele  mai  ascunse  ale  sufletului  vostru  şi  să  vă  daţi  seama  de  tonalitatea  inimii  voastre.

Cum crezi că ar trebui promovate  tinerele talente din Basarabia în România?

Cred  că  România  ar  trebui  să  fie  un  pic  mai  concesivă  şi  să  admită  în  continuare  participarea  tinerilor  talentaţi  la  concursuri  şi  nu  numai şi  să  le  ofere  mai  multe  oportunităţi  de  a  se  afirma.

Ludmila Gîrjău

“Simpatică, inteligentă şi plină de energie, Cristina nu este o simplă studentă a universităţii „Dunarea de Jos” din Galaţi, este o persoană care apreciază la justa valoare moștenirea spiritual-culturală știind cât de importantă este perpetuarea acestor valori. Ne bucurăm şi ne mândrim cu astfel de tineri printre noi. Face parte din categoria de oameni care conştientizează cât de necesară e valorificarea patrimoniului cultural-folcloric. Îşi are rădăcinile în comuna Babele, cea mai mare localitate cu populaţie compact românească din regiunea Odesa.

Eşti originară din localitatea Oziornoie Ucraina (sudul Basarabiei). Cum te-ai hotărât să vii în România, a fost decizia ta sau a părinţilor ?

Decizia de a veni în România am luat-o singură. Am 2 surori şi un văr care făcuseră şi ei anul pregătitor la Centrul “Eudoxiu Hurmuzachi” din Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Ştiam sigur unde vin, avea cine mă aştepta. Faptul că am terminat şcoala cu predare în limba română m-a ajutat şi m-a determinat să vin în România pentru a-mi continua studiile aici.

Ai petrecut un an aproape de Bucureşti, totuşi ai optat pentru o facultate la Galaţi. Ce te-a motivat să faci aceasta alegere ?

Când am terminat eu anul pregătitor, aveam o soră deja la facultate în Galati – acesta fiind motivul principal. Al doilea e că Galaţiul este primul oraş de la graniţa cu Moldova,  ajutându-mă mai uşor să mă deplasez în Ucraina.

Povesteşte-ne mai multe despre cartea ta

« Studiul de Etnografie şi Folclor al spaţiului rural din Bugeac » a apărut în 2008 la Editura Sinteze din Galaţi. Ideea de a pune pe hârtie o mică introducere în etnografia şi folcolorul teritoriului de unde provin eu mi-a venit încă din primul an când venisem în România. Cunoscând lumea de-aici, mi-am dat seama că se ştie prea puţin despre meleagurile Basarabiei.

Schimbul de experienţă, lumea  de aici faţă de cea din Bugeac, diferenţa şi punctele comune ce le avem sunt subiectele întâlnite în carte.

În studiu este descris spaţiul rural pentru că doar acolo a rămas strâns păstrată cultura şi tradiţia pur românească, doar acolo se mai vorbeşte limba maternă, limba română.

Eşti studentă la masterat, ai un serviciu, în paralel mai lucrezi la a doua carte. Îţi mai rămâne timp şi pentru altceva ?

Da, aşa este. Sunt studentă în anul II la masterat, am şi un serviciu. Cât priveşte timpul liber, îmi rămâne timp şi pentru el.

Unde te vezi peste 5 ani ?

Peste 5 ani ? Este prea mult timp ca să pot zice ceva cert. Să ne ajute Dumnezeu să ajungem cu bine, atunci vă mai acord un interviu.

Oxana GREADCENCO

Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Nu ştiu dacă am un raspuns concret la această întrebare, totul a pornit de fapt de la o melodie pe care am învăţa-o și o tot cântam pe la sărbatori sau când veneau rudele la noi. Îmi amintesc cum mă urcau părinții pe un scaun și le cântam. Prin clasa a VII-a am început să cânt la trompetă și la baian, după care a urmat colegiul republican de muzică ,,Ștefan Neaga,”.

De ce ai decis să vii la Conservator în România și cum s-a schimbat viața ta după aceasta?

Nu știu sigur ce m-a atras la Braşov, în România. Poate că așa a fost să fie, îmi doream să fac Conservatorul și am ales să-l fac la Brașov. Nu pot spune că mi s-a schimbat viața, pur și simplu aici sunt alte deschideri, nu numai pentru mine ,ci pentru toți basarabenii care vin aici. Am început să cânt și pe alte scene din România, Bulgaria, Turcia, Ucraina.

Ce performanțe ai obținut?

În 2008, am luat locul întâi la secțiunea interpretare și locul întâi la secțiunea creaţie (compoziție) la concursul ,,Gaudeamus”. Tot atunci am luat locul trei la Bistrița. În 2009 am obținut trofeul la Festivalul-concurs de muzică ușoară ,,Stelele Tinereții,” de la Petroșani. Un premiu am luat și la Festivalul-concurs Internațional „Două Inimi Gemene”, care se desfășoară la Chișinău.

Ce planuri ai în viitor?

De obicei, nu-mi fac planuri de viitor, dar știu sigur că vreau să fiu pe scenă și atât timp cât o să-mi dea Dumnezeu sănătate și putere, voi cânta cu drag și le voi aduce oamenilor bucuria în suflete.

Ai vreun mesaj pentru studenții basarabeni aflați la studii în România?…

Vreau să le spun tuturor tinerilor basarabeni care își fac studiile în România că e foarte important să nu uite pentru ce au venit aici. Prin multă mucă, mai devreme sau mai târziu, o să-și atingă scopurile.

Dina Cepeliuc

Virgiliu Filipov e unul din tinerii care-au ales România nu doar pentru carieră, a venit aici pentru că aşa i-a zis inima, iar acum nu regretă deloc. Este născut în satul Aluatu, raionul Taraclia, acum student în anul III la Universitatea din Oradea, Facultatea de Arte Vizuale. Pictează tot tompul şi visează ca lucrările sale să fie văzute şi apreciate de cât mai multă lume.

1. De unde ai moştenit iubirea pentru pictură ? Mai pictează cineva din familia ta ?

Totdeauna am mers după idea « 1% talent si 99% munca!”. Inclinaţia mea spre artă mi-a fost remarcată încă de mic pe când abia învăţam a vorbi. Având în biblioteca părinţilor mei cărti de pictură, am fost inspirat mereu de lucrările pictorilor din Renaştere, mai apoi de arta sec. XIX,  impresionism postimpresionism e.t.c. Mai pictează şi sora mea, Camelia, care termină anul acesta un liceu de profil în Oradea. O susţin şi cred în ea.

2. Ai terminat Liceul de Arte Plastice „I.Vieru” din Chişinău, presupun că mulţi au încercat să te convingă să rămâi în Chişinău pentru a-ţi continua calea. Ai venit totuşi în România. Ce te-a determinat să faci asta ?

Am fost remarcat şi îndrumat de pictorul S. Calabadău de a urma cursurile la Liceul de Arte Plastice ” Igor Vieru” din Chişinau, avându-i asa ca profesori pe D. Dolinta şi regretatul N. Nedealcov care m-au iniţiat în artă. Au existat destule tentaţii de a rămâne acolo, dar am decis să trec Prutul, eram dornic să cunosc alt mediu, altă lume. Un alt motiv a fost familia mea, am trei surori care sunt la studii în Oradea.

3. Majoritatea studenţilor din R.Moldova se orietează spre centrele universitare mari (Bucureşti, Cluj) sau oraşele mai aproape de graniţă (Galaţi, Suceava, Iaşi). Tu ai ales Oradea. De ce ai făcut această alegere?

În Oradea la Facultatea de Arte Vizuale am ajuns mai mult întâmplător, am ales totuşi România şi nu Chişinău (în privinţa studiilor) pentru a fi, să zic,  mai aproape de origini. Nu regret deloc. Oradea e oraşul care m-a făcut să cred că visele pot deveni realitate, am găsit aici mediul meu şi oamenii care mi-au devenit dragi.

4. Pictura e o plăcere scumpă, implică multe cheltuieli. Cum te descurci ?

Într-adevăr arta implică cheltuieli, dar se răscumpăra prin imensa satisfacţie care o primeşti în procesul creării ei.

5. Unde te vezi peste 5 ani ?

Peste 5 ani mă vad tot în faţa şevaletului preocupându-mă de aceeaşi cauză…

Olesea Palamarja

În căutarea succesului a venit şi conaţionalul meu Tudor Craveţ, de baştină din s. Vasilcău, raionul Soroca (R.M), la cei  19 ani Tudor, mi-a mărturisit că este pasionat de luptele greco-romane şi că a reuşit să atingă şi performanţe practicând acest sport.

A început la îndemnul tatălui său, care în tinereţe a făcut lupte libere. Odată cu trecerea timpului, din cauză că antrenorul din sat a plecat, sportivul a continuat să-şi faca antrenamentele în or. Soroca. Acolo a ales luptele greco-romane şi asta pentru că la cele libere nu era antrenor. A continuat antrenamentele în condiţii groaznice, ca mai apoi, cînd era în clasa X-a să obţină locul I pe raion. Cel mai mult se mândreşte cu medalia pe care a luat-o în clasa a XII-a, la turneul Republican la lupte, unde la categoria lupte greco-romane, a luat locul II.

Anul acesta a venit să-şi facă studiile la universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, la facultatea de educaţie fizică şi sport. Părinţii au vrut să-l dea la economie, însă a venit aici: „… şi nu-mi pare rău!”.

„Sportul e o plăcere…”, mi-a mai zis sportivul. Antrenamentele zilnice îi ia 2 ore, nu are un regim alimentar deosebit şi are emoţii doar în drum spre competiţie, pentru că după prima luptă se simte mai sigur pe sine. E un sport periculos, însă din fericire doar o singură data s-a accidentat. A fost o traumă uşoară, care nu i-a adus complicaţii.

Totuşi, pe lângă această parte a lucrurilor, moldoveanul a zis că cel mai greu a fost să depăşească problemele de ordin financiar. De obicei, cei care îi sponsorizau deplasările la competiţii erau,nimeni altcineva decât, părinţii.

A evadat din acea lume… şi a reuşit!Pentru că azi, aici, e încântat de universitate, de posibilităţile care le are aici , dar şi de colegi, care i-au devenit prieteni. Atunci când l-am întrebat ce planuri de viitor are, Tudor mi-a zis că: „vreau să merg la competiţii internaţionale şi să mă fac antrenor!”

Tânăr, cu caracter şi cu visul de a deveni „cineva” pe harta sportului român, la „despărţire” am mai aflat de la Tudor că intenţionează după ce va termina facultatea,să rămână  aici, in România, pentru că în viziune lui „aici se câştigă mai bine”

Cristina Strechii