Decorarea “grupului Ilascu” [1] cu cea mai inalta distinctie de stat, “Ordinul Republicii”, a generat reactii dure, desi tradive (dupa 3 zile de la publicarea informatiei despre decorare pe pagina web a presedintelui R. Moldova), din partea autoritatilor ruse. Critica rusa a fost indreptata impotriva presedintelui interimar, dar si impotriva persoanelor implicate in 1992 cu trup si suflet in apararea independentei si integritatii teritoriale a Republicii Moldova.

Gestul lui Ghimpu a fost condamnat dupa cativa parametri:

• In primul rand, Moscova considera ca decorandu-i pe combatanti, actuala guvernare de la Chisinau, in frunte cu Ghimpu, doreste sa justifice actiunile “nationalistilor in lupta fratricida de pe Nistru din 1992″ [2]. Continuatori ai propagandei anilor ’90, oficialii rusi uita intentionat de constatarile Curtii Europene pentru Drepturile Omului [3], care a stabilit clar ca regiunea transnistreana a fost sustinuta politic, economic si militar de Federatia Rusa, aflandu-se sub jurisdictia rusa si dupa 1992, deoarece nu si-a evacuat trupele si armamentul indata dupa ce R. Moldova si-a declarat independenta, dar nici dupa angajamentele asumate de Moscova la summitul OSCE din 1999. Potrivit Paragrafului 382 al Hotararii CEDO, autoritatile ruse au contribuit atat pe cale militara, economica, cat si politica, la crearea regimului separatist in regiunea transnistreana, consolidand autonomia acesteia fata de Moldova si dupa incheierea acordului de incetare a focului din 21 iulie 1992. [4] Fiind parte in conflictul armat, dar si un sustinator al regimului secesionist, Rusia invinuieste indirect Chisinaul pentru faptul ca in 1992 a luptat pentru apararea independentei si integritatii sale teritoriale, trecand sub tacere faptul ca  fortele separatiste au atacat organele de mentinere a ordinii publice, subordonate malului drept, inclusiv cu acordul tacit al partii ruse.
• In al doilea rand, fara a respecta cumva prezumtia nevinovatiei si principiul neimixtiunii in treburile interne ale unui stat strain, de comiterea unor crime grave sunt acuzati Ilascu si “grupul Bujor”, care in opinia oficialilor rusi, nu au fost trasi la raspundere pentru ca dosarul ar fi fost suspendat in 2000 de catre Ministerul Justitiei din R. Moldova.
• Catalogandu-i drept “calai”, Moscova asteapta victoria la CEDO, in cazul cetatenei ruse L. Gusar, ce dateaza din 2003, care se judeca pentru a demonstra ca sotul i-a fost ucis de “oamenii lui Ilascu”.
• Mai mult decat atat, Rusia atentioneaza ca semnalele politice din R. Moldova creeaza tendinte periculoase, ce pericliteaza eforturile pentru restabilirea increderii si stabilitatii pe Nistru. Cert este faptul ca principalul factor destabilizator in regiune ramane administratia de la Tiraspol, care nu doar solicita suplimentarea esantionului militar rus dislocat deja pe teritoriul moldovenesc fara acceptul autoritatilor legitime si contrar dreptului international, dar mai si restrictioneaza si incalca flagrant drepturile si libertatile cetatenilor moldoveni, aflati in prizonieratul regimului seperatist.

In mare parte argumentele exprimate de partea rusa reprezinta o redactare moderata a pozitiei Tiraspolului, facuta publica inca la 3 august curent. [5] Exponentii regimului lui Smirnov au calificat drept terorist ”grupul lui Ilascu”, spunand ca Chisinaul promoveaza in asemenea fel “terorismul de stat” si genereaza insecuritate in Europa. Ca si “stapanii” lor de la Est, separatistii considera ca asemenea actiuni conduc la tensionarea atmosferei in zona respectiva, la periclitarea misiunii de pacificare si la mentinerea stabilitatii pe Nistru.

Pe de alta parte, intentia Tiraspolului este de a radicaliza opinia publica locala, discreditand guvernarea de la Chisinau si masurile intreprinse de aceasta pentru consolidarea increderii intre maluri. Subtextul acestor “orchestrari” este de a cere noi subventii de la Rusia, iar pentru “cercul lui Smirnov”  – de a mobiliza electoratul inainte de alegerile in organul legislativ.

Motivatia Rusiei reiese din atitudinea acesteia fata de “grupul lui Ilascu” si dosarul castigat de acesta la CEDO, care a creat un precedent periculos pentru interesele ruse pe plan regional si chiar international. Antipatia are atat radacini politice, deoarece implica confirmarea participarii Rusiei in conflictul armat de pe Nistru, precum si sprijinirea de catre aceasta a unor “focare separatiste”.

Cutia pandorei deschisa de “cazul Ilascu si altii versus RM si Rusia” indispune Moscova, care este apropiata mai multor miscari separtiste de pe spatiul ex-sovietic, care stau si la baza “conflictelor inghetate”. Totodata, gestul lui Ghimpu este o lovitura ideologica, care poate distruge stereotipurile legate de rolul pacificator pozitiv al Rusiei in gestionarea situatiilor de conflict.

In orice caz, declaratiile Moscovei nu au fost comentate de autoritatile moldovenesti (Guvernul RM, MAEIE si altele), care ca si alta data sunt puse in fata faptului implinit, de catre presedintele interimar, Mihai Ghimpu, care actioneaza in afara AIE, tintind printre altele si atragerea electoratului in ajunul alegerilor parlamentare si prezidentiale.

Blogul lui Denis Cenusa

Greutatile comunistilor sunt generate de campania electorala (pentru prezidentiale) incomoda din cauza concurentei acerbe dictate de partidele din Alianta pentru Integrare Europeana, precum si de impactul negativ al “boicotului” contra referendumului sustinut de marea parte a populatie, inclusiv de o parte dintre partasii PCRM-ului.

In pofida riscurilor care penduleaza deaspra PCRM-ului in privinta alegerilor prezidentiale, avizul CC a fost calificat de Voronin drept “panica” si expresie a fricii in cadrul actualei guvernari, precum si ca un atac impotriva PCRM cu scopul de a demoraliza adeptii comunistilor.

Intr-adevar, cu sau fara Voronin, alegerile prezidentiale vor fi un esec pentru comunisti, deoarece liberal-democratii vor vota unii pentru altii in al doilea tur, dar si pentru ca votul masiv din strainatate de azi inainte va filtra in mare parte Parlamentul de exponentii PCRM.

Anume din acest motiv, dar si alte aspecte obiective (incapacitatea lui Voronin de a gestiona cumsecade afacerile statului), l-au facut pe Voronin sa se dezica de functiile inalte, dar nu si de functia de deputat, care ii va asigura imunitate si siguranta “familiei si clanului sau”. Spre deosebire de Snegur si Lucinschi, Voronin are prea multi dusmani influenti, care asteapta momentul oportun pentru a-i cere socoteala celui de-al treilea presedinte de tara.

Voronin si comunistii se vor concentra pe alegerile parlamentare, unde cel mai probabil se vor impune. Pentru a transfera succesul catre scrutinul pentru alegerea sefului statului, acestia vor trebui sa realizeze un transfer de imagine liniar productiv din partea lui Voronin, gasind un candidat convenabil pentru alegatori si pentru actorii internationali.

Cat de mult nu isi va dori Voronin sa se desprinda de la politica mare, doar circuland in interiorul acesteia sau montandu-si un sistem de garantii sustenabil, bazat pe superioritatea parlamentara a PCRM in fata celorlalte, ex-presedintele si familia lui vor fi protejate de ”judecata” guvernarilor viitoare.

DEnis CEnuşă

Ipocrizia autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol este la vedere. Urlă în sus şi în jos că vor să le fie recunoscută independenţa, dar pentru orice puşti este clar că nici nu se gândesc să o obţină. Motivele sunt evidente. În primul rând banii. Atât cei veniţi de la ruşi, cât şi cei obţinuţi prin trafic cu tot felul de produse nu vor mai intra în conturile lor larg deschise. Doar o ţară independentă are tot felul de obligaţii şi este încorsetată într-un sistem de drept internaţional. În al doilea rând – nimeni, desigur în afară de ruşi, nu le va recunoaşte independenţa. Deci, să se adreseze la ONU, NATO, UE, OSCE, toate, toate, toate instituţiile internaţionale. Nu cred că cineva le va acorda barem atenţia. Darămite să le recunoască suveranitatea…

Aşa că, Tiraspolul este ipocrit. Urlă că este pe picior de egalitate cu Kosovo, dar nu ridică niciun deget ca să se adreseze cu cel puţin o scrisorică. Nu fac nimic, nimic. Discuţiile acestea sterile despre posibila independenţă care trebuie recunoscută nu sunt decât o furtuncă într-un pahar cu apă. Aş vrea să văd şi eu un mic răvaş, o adresare: “Dragă comunitate internaţională! Prin prezenta cerere, subsemnata, Transnistria, îmi doresc independenţă.” O fi atât de complicat?

Vitalie Cojocari

Cine a auzit și s-a interesat ce e cu acest sindrom Stockholm a aflat că acesta descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Într-un fel, grubo govorea (trad. rusă – în linii mari), dacă ești violat și nimeni nu te aude să te scape, nu ai decât să încerci să tragi folosele – adică plăcerea.

Ei bine, cam așa s-a întâmplat și cu „poporul moldovenesc” de după 1940. Au tot țipat ei, sărmanii, români-basarabeni că sunt invadați de către bolșevici cât au țipat, au mai încercat frații de peste Prut să îi scape (1941), dar, după eșec (1945), atât unii, cât și alții s-au împăcat cu realitatea. S-au împăcat și… nu prea. Poate unii, dar nu și ceilalți. În timp ce pentru cei din dreapta Prutului rana sângerândă – Basarabia – încă nu s-a cicatrizat, dincoace, pe malul stâng, sindromul Stockholm, invocat la început, pare încă viu.

Ne-am acomodat cu limba rusă și mai că o percepem ca pe o „a doua limbă de stat”, am lăsat mâinile în jos și acum o minoritate de cel mult 7% ne conduce pe mai toate planurile… Ba, mai mult, am ajuns să vrem să uităm calvarul prin care au trecut basarabenii după 1940 odată cu venirea „eliberatorilor”.

Astăzi, după 20 de ani de independență încă mai avem un PCRM cu aproape 30%, o „limbă moldovenească” în Constituție și, ce e mai grav, încă ne temem să condamnăm comunismul pentru crimele făcute în Basarabia. Ne este încă frică să vorbim despre Katyn-ul basarabean. Adică, să ne recunoaștem trecutul și istoria. Așadar, sindromul Stockholm ne-a cuprins din tălpi până în creștet, iar „plăcerea” de care vorbeam mai sus pare ca ceva firesc în actuala RM…

Revenind la definiția sindromului Stockholm. Potrivit unei posibile definiţii: „Ca şi o consecinţă, victima devine hiper-vigilentă în privinţa nevoilor răpitorului şi neştiutoare în privinţa propriilor nevoi, iar separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relaţie pozitivă formată – cea cu răpitorul”. Prin urmare, după ce răpitorul bolșevic ne-a rupt de legăturile firești și de sânge, ba mai mult, ne-a mai și ținut închiși în ograda “fericirii” comuniste, astăzi este și explicabil de ce unii basarabeni empatizează cu ”răpitorul”. Așadar, “separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă”, potrivit definiției sindromului Stockholm, și este perfect viabilă în spațiul dintre Prut și Nistru. Prut și Nistru pentru că dincolo de Nistru e deja mai mult decât consecințele sindromului invocat. Acolo e deja “jizni malina” (trad. rusă – viață fericită)… Sau, cel puțin așa li se pare celor din Transnistria.

Este important de subliniat că, potrivit definiției, aceste simptome – ale sindromului Stockholm – “apar în condiţii de stres emoțional foarte mare”. Pliindu-ne pe modelul basarabean, definiția dată vine, parcă, ca o mănușă. După ce, înainte și după cel de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat sute de mii de persoane din Basarabia și Bucovina, unde mulți dintre ei au murit sau au fost executați în serie, după ce alte sute de mii au fost declarate inamici ai clasei muncitoare de către ocupaţia stalinistă pentru simplul fapt că nu își renegau originile românești sau își exprimau dezacordul față de regim, ce să mai credem altceva decât că, în prezent, după „condiţiile de stres emoțional foarte mare”, basarabenii volens nolens au început să își îndrăgească călăii! Nu au avut de ales!

Dacă toți stâlpii culturii românești au fost ștersi ca și cu buretele, târâți prin subsolurile NKVD-iste și nimiciți pe un cap, dacă teritoriile au fost mutilate într-un hal fără de hal, de unde a reieșit și ciotul RSSM, dacă nici astăzi la 20 de ani de la Marea Adunare Națională nu ne puteam trezi la realitate, ce altceva să mai spunem decât că în RM sindromul Stockholm este în plină acțiune!

Un sindrom pe care astăzi PCRM-ul îl prezintă într-un comnicat recent drept ”perioada sovietică din ţara noastră care a cunoscut cea mai dinamică şi calitativă (corect, pe românește, ar fi – „de calitate”) dezvoltare! Mda… atât de ”înfloritoare” încât pare că șterge sângele și cadavrele sutelor de mii de victime ale regimului bolșevic sovieto-stalinist!…

După 28 iunie 1940 și după deportările din Basarabia și Bucovina în 12-13 iunie 1940, 5-6 iulie 1949, 31 martie – 1 aprilie 1959, cred că și data de 2 august, când a fost constituit RSSM-ul, trebuie însemnată cu negru în calendar. Eu așa o marchez în calendarul meu. Nu vreau să devin victima sindromului Stockholm!

Stela Popa

În timp ce transnistria arestează şi judecă periodic cetăţeni moldoveni nevinovaţi pentru “trădare de patrie”, Chişinăul nu poate face ordine în propria casă. Gestul consilierilor de la Bălţi merită penalizat cu câţiva ani de închisoare sau cel puţin cu demiterea din funcţie. Dar impotenţa guvernaţilor din capitala de pe malul Bâcului e prea evidentă ca deciziile lor să fie neglijate şi batjocorite cu seninătate şi dispreţ. Guvernanţii nu vor îndrăzni să ia atitudine, Justiţia nu-şi va face datoria fiind preocupată mai degrabă de penalizarea exclusivă a celor din teritoriul supus Chişinăului şi, într-un final, se vor găsi scuze puerile de genul: Nu vom tensiona situaţia înainte de alegeri; Dacă intervenim, le facem jocul comuniştilor; Să nu destabilizăm situaţia politică; Riscăm să dezbinăm societatea (de parcă aceasta ar fi fost vreodată unită!!!), şi încă vreo 10 motivaţii care vor include noţiunea “stabilitate”.

autor: Gheorg Wolfovitz

sursa: curaj.net

Iar acum – experimentul. Le-am trimis aproape tuturor ministerelor din Moldova următorul email: “In conformitatea cu legea numarul 982, din 11.05.2000 privind accesul la informatii, va rog sa-mi puneti la dispozitie urmatoarele informatii de interes general. Care este salariul de baza, dar si sporurile pe care le primesc urmatoarele persoane din conducerea ministerului: ministrul, viceministrii. Care a fost salariul ridicat de ministru pentru luna aprilie? Mentionez ca as dori sa-mi raspundeti la intrebare in termenele stabilite de lege pe email, la adresa: cojocarivitalie@yahoo.com.” Şi nu am trimis doar ministerelor. Câteva autorităţi, agenţii au primit răvaşul meu. Apropo, ştiţi de ce ziceam că am trimis aproape tuturor ministerele? Pentru că unele nu au o adresă de email! (SIC!) Ce să-i faci? Moldova secolului 21! Dar să vedeţi ce răspunsuri am primit.

CCCEC: “La adresarea dvs., vă aducem la cunoştinţă că informaţia ce vă interesează o puteţi obţine consultînd: Legea nr. 355-XVi din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare în S( ‘arul bugetar, sau, accesînd pagina web a Centrului: www.cccec.gov.md/cadrul juridic/ cadrul normativ/salarizarea angajaţilor CCCEC” - Deşi am cerut altceva, nu o pagină de web, am dat click! Surpriză, pagina nu există. Încercaţi şi dumneavoastră.

Ministerul Construcţiilor: “Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale a examinat solicitarea Dvs. din 12.07.2010 la care vă comunicăm, că salarizarea ministrului şi a viceminiştrilor din cadrul Ministerului se efectuează în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 a Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, nr. 355 din 23.12.2005. Referitor la alte venituri ale conducerii ministerului, adresaţi-vă Comisiei centrale de control a declaraţilor pe venit pentru a primi un extras din declaraţia pentru venituri şi proprietate.” Am cerut o cifră, mi s-a arătat o instituţie, adică uşa. Mi se pare destul de democratic.

Ministerul Afacerilor Externe: “Prin prezenta, cu referire la solicitarea Dumneavoastră din data de 12 iulie 2010, Vă informăm că conducerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene este salarizată în conformitate cu Legea nr.355-XVI din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, anexa nr. 3. Suplimentar la salariul de bază este stabilit un spor pentru acces permanent la secretul de stat conform Hotărîrii Guvernului nr. 863 din 01 august 2006 cu privire la stabilirea pentru funcţionarii publici a sporurilor la salariul de funcţie pentru acces permanent la secretul de stat. Pentru luna aprilie conducerea ministerului a fost salarizată în conformitate cu actele legislative şi normative menţionate mai sus. Cu respect, Mihai Căpăţină. Secretar General” Oare cât de greu le-o fi fost ca în loc de nişte legi să-mi răspundă exact la întrebare? Oare ce secret de stat ar fi încălcat? Cu ei vrem să ne integrăm în Uniunea Europeana? Niciodată! Mai curând în Uniunea Sovietică.

Ministerul Culturii: “In conformitate cu Legea numarul 982, din 11.05.2000 privind accesul la informatie, dar si in baza altor acte normative, solicitarea Dvs poate fi satisfacuta numai daca va adresati in scris. In acest context, va mai informam ca Legea cu privire la semnatura electronica, care sa ne permita sa lucram oficial si in reteaua de net, inca nu a fost adoptata, deci noi respectam legislatia existenta.” O scuză ridicolă. Nici nu m-aş încurca să aduc argumente ca s-o fac praf. E praf şi pulbere de la sine. Vreau să spun doar că cei de la ministerul Culturii nu prea au cultura comunicării electronice şi vreau să întreb: cum se face că alte ministere au răspuns, iar acesta consideră că nu trebuie să răspundă? Celelalte au încălcat legea?

Ministerul Economiei: “Buna ziua, intrebarile Dvs nu tin de competenta Ministerului Economiei. Chestiunile legate de salarizare inclusiv a ministrilor tin de competenta Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si a Familiei. O zi buna!” Măcar mi-a urat o zi bună. Cert este că într-o ţară în care ministerul economiei (în mod special cu litere mici) crede că faptul de a număra banii de la remunerarea ministrului ţine de alt minister are un viitor… sărac. Ce trebuie să mai comentez? Cum este economia, pardon, sărăcia, la fel este şi răspunsul: la pământ şi extrem de prost.

Agenţia Naţională pentru Reglementarea în Energetică: “Referitor la Solicitarea D-stră, Vă informăm că ea a fost înaintată Agenţiei cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 5 şi 10 din Legea cu privire la petiţionare nr.190-XIII din 19.07.1994. Totodată, precizăm că mărimea salariului mediu al directorilor ANRE a fost făcută publică în cadrul şedinţei Parlamentului Republicii Moldova. De asemenea, cu referire la directorii ANRE, informaţia dată poate fi solicitată şi de la Comisia centrală de control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, care este deţinător al declaraţiilor depuse de demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele persoane cu funcţii de conducere, în conformitate cu Legea nr.1264-XV din 19.07.2002. Cât priveşte şefii departamentelor ANRE, categoria respectivă de salariaţi, la fel ca şi membrii Consiliului Directorilor, nu au statut de funcţionari publici şi în cazul lor sunt aplicabile clauzele prevăzute la alin.3 art.128 din Codul muncii, art.37 din Legea salarizării nr.847/14.02.2002, alin.1 art.7 şi art.19 din Legea privind accesul la informaţie nr.982/11.05.2000. Cu respect, Victor Parlicov, Director General.” Desigur, metoda clasică, evităm răspunsul cu multă abnegaţie.  De altfel, nu ştiu de ce consideră domnii de la ANRE emailul meu o petiţie, din moment ce fac trimitere la legea cu privire la accesul la informaţiei. Noi le plătim salariul, iar ei nici nu ne spun cât ne iau din buzunar. Unde s-a mai văzut una ca asta? Ştiu, în Moldova.

De altfel, nu au binevoit să răspundă până în acest moment: Agenţia Turismului, Biroul Relaţii Interetnice, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia Rezerve Minerale, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Construcţiilor.

Desigur, există şi excepţii. De pildă, ministrul Tehnologiilor informaţionale a ridicat în luna aprilie 7100 de lei, iar cei trei viceminiştri ai săi 6500 de lei.  Ministrul Sănătăţii a luat tot în aprilie 7092 de lei. Ministerul Tineretului şi Sportului a ridicat în aceeaşi lună 7100 de lei. De altfel, 10 la sută din remunerare este pentru păstrarea secretului de stat. Acum mă adresez primului ministru: nu-i aşa că demersul meu nu este un strigăt în pustiu? Nu-i aşa că veţi lua măsuri? Nu-i aşa că-i veţi muştrului pe miniştri?

Vitalie Cojocari

]]> http://sprevest.ro/2010/07/salariul-ministrilor-moldoveni-secret-de-stat/feed/ 0 http://sprevest.ro/2010/07/neutralitatea-republicii-moldova-%e2%80%93-pretul-reglementarii-transnistrene/ http://sprevest.ro/2010/07/neutralitatea-republicii-moldova-%e2%80%93-pretul-reglementarii-transnistrene/#comments Tue, 27 Jul 2010 17:46:54 +0000 LudmilaG http://sprevest.ro/?p=2811 Criza “vinurilor” continue sa miroase puternic (inclusiv a politica), atat timp cat enormele loturi de vinuri moldovenesti se altereaza stationand langa frontierele ruse, iar partea moldoveana nu a primit inca certificate oficiale privind calitatea “proasta” a productiei vinicole. Din cauza criteriilor severe impuse de Rusia, la care nu se pot adopta un grup mare de agenti economici (fapt recunoscut in cele din urma si de catre Ministrul moldovean al agriculturii si industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc), exportul de vinuri pe piata rusa risca sa stagneze mai departe. Perspective sterse reies de asemenea din cea de-a 9-a runda de consultari inter-ministeriale moldo-ruse, care au loc la Chisinau (in perioada 26-28 iulie curent), cu participarea delegatiei ruse, in frunte cu vice-ministrul rus al afacerilor externe, Grigori Karasin. Reprezentantii Moldovei au dat dovada de o timiditate de maniera diplomatica, abordand distantat si superficial problema exporturilor de vinuri. Mai pragmatica decat institutia presedintiei sau cea a ministerului de profil (MAIA), diplomatia moldoveana si-a formulat ”interesul pentru dezvoltarea cooperarii comercial-economice bilaterale, in special, in ceea ce priveste eliminarea obstacolelor in comertul cu marfuri agroalimentare si produse vinicole” [1]. Mesajul estompat transmis de oficialii moldoveni este direct proprotional dezinteresului delagatiei ruse de a lamuri pretentiile reale si probate ale Moscovei vizavi de vinurile moldovenesti.

Nepasarea lui Karasin fata de preocuparile ”vinicole” ale Chisinaului este influentata de problematica transnistreana care a ocupat locul de fata in consultarile moldo-ruse. Premisele (in)directe invocate de Rusia pentru solutionarea conflictului transnistrean numara dezvoltarea stabila a RM, consolidarea suveranitatii, iar in mod special - perpetuarea statutului de neutralitate [2]. Ca si alta data “neutralitatea” este definitivata drept conditia vitala prealabila pentru solutionarea diferendului. Pe planul secund au fost mentionate si perspectivele de dezvoltare a situatiei politice interne.

Tatonarea agendei politice interne nu este accidentala, anterior fiind identificata de Rusia ca origine a monotoniei in reglementarea transnistreana. Sub acoperirea ruseasca, ideea a fost impartasita si mediatizata de catre administratia de la Tiraspol [3].

In contextul vizitei in RM, pozitia Rusiei a fost penetrata de o duplicitate insesizabila initial. Astfel, pe de o parte, in lipsa oficialilor moldoveni, MAE-ul rus corela rezolvarea problemei transnistrene cu “cimentarea neutralitatii moldovenesti”. Dupa care, deja la Chisinau, se referea exclusiv la “respectarea principiului de pastrare a suveranitatii si integritatii terioriale”. Totodata, atat la Moscova, cat si la Tiraspol, autoritatile ruse au omis delicat “integritatea teritoriala a RM”, inlocuind-o cu “problema neutralitatii”.

Tendintele se trag inca din perioada lui Voronin si a Declaratiei Medvedev-Voronin-Smirnov, din 18 martie 2009, care presupune trasarea unor solutii cu conditia mentinerii si asigurarii unei “neutralitati permanente”. Pana la coborarea PCRM la nivelul opozitiei, “neutralitatea” devenise unul din subiectele centrale ale diplomatiei moldovenesti. Comunistii vroiau sa se asigure cu recunoasterea caracterului neutru al politicilor militare si de securitate via unui “acord” cu garantii internationale, semnat de marii actorii internationali (Rusia, UE, SUA etc.).

Mai mult, “neutralitatea” (baza constitutionala a R. Moldova) si “neaderarea la blocurile militare” (cazul Ucrainei lui Ianukovici) caracterizeaza proiectul rusesc privind noua arhitectura de securitate in Europa. In conformitate cu planurile rusesti, la “tratatul de securitate pan-european” vor putea adera atat organizatii regionale (OSCE, NATO, UE), cat si tarile care nu fac parte din blocuri militare, cum ar fi R. Moldova sau Ucraina. In acest fel, extinderea spre Est a NATO va fi oprita, iar “proximitatea vitala” a Moscovei, intinsa pe spatiul ex-sovietic (cu exceptia Tarilor Baltice si cu anumite rezerve Georgia), va deveni totalmente controlabila de factorul rusesc.

Din acest punct de vedere, reglementarea transnistreana reprezinta o modalitate binevenita pentru Moscova pentru a statornici neutralitatea moldoveneasca, care va fi subrezita esential prin intermediul referendumurilor constitutionale eventuale valabile conform legislatiei amendate a RM. Imutabilitatea acestui principiu ofera garantii duble pentru interesele rusesti in regiune. Or, integrarea euroatlantica a Moldovei oscilante va fi practic exclusa. Pe de alta parte, se intentioneaza trasarea unei noi linii geopolitice de demarcare pe spatiul european de securitate, dupa caderea URSS-ului.

Prevederile ascunse in initiativa despre Comitetul UE-Rusia privind politica externa si de securitatea cuprind anumite angajamente ruso-comunitare viitoare in vederea elaborarii unor recomandari necesare pentru solutionarea situatiilor de criza si conflict. Aceasta mai presupune si o serie de actiuni comune de trecere de la stadiul prezent la faza finala a reglementarii transnistrene.

Datorita multiplelor sale meniri, ”statutul de neutralitate al RM” risca sa se transforme atat in impedimentul, conditionalitatea, cat si “pretul” major pentru solutionarea conflictului transnitrean.

Referinte:

1.  Întrevedere Andrei Popov – Grigorii Karasin,http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/481771/

2. О предстоящей рабочей поездке статс-секретаря – заместителя Министра иностранных дел России Г.Б.Карасина в Молдавию,http://www.mid.ru/brp_4.nsf/0/1853B8E18FD27CA6C3257769003EEBCD

3. В НАЧАЛЕ СЛЕДУЮЩЕЙ НЕДЕЛИ ПРИДНЕСТРОВЬЕ И МОЛДОВУ ПОСЕТИТ СТАТС-СЕКРЕТАРЬ – ЗАМЕСТИТЕЛЬ МИНИСТРА ИНОСТРАННЫХ ДЕЛ РОССИИ ГРИГОРИЙ КАРАСИН,http://www.olvia.idknet.com/ol205-07-10.htm

DEnis CEnuşă

Accidente sunt atunci când ai lovit maşina în parcare, sau ţi-ai dat cu ciocanul peste deget. Este un sacrilegiu, un mare păcat să numeşti accident ceea ce s-a întâmplat în acel moment fatidic. Aşa că legea trebuie aplicată până la ultima virgulă. Există o problemă: asupra cui să fie aplicată? Doar părinţelul şi-a pus sutana în cui, picioarele pe spate şi s-a făcut nevăzut. Nu vă întreb de ce fuge, pentru că este clar: se simte vinovat. Vă întreb, oare ce atitudine vor aborda faţă de acest caz cei de la Mitropolia Moldovei? Parcă îi văd pe respectivii domni încercând să invoce un plan al Domnului pentru acel bebeluş. O fi, nu pot să mă dau cu părerea vizavi de o astfel de gândire teologică. În epoca antică, în Sparta, copiii slăbuţi, firavi, erau aruncaţi de preoţi de pe stânci. În Moldova anului 2010 copiii sunt înecaţi de preoţi la botez şi nu contează starea lor fizică. Încă o dată, este cutremurător. Explicaţi-mi de ce unelta planului a trebuit să fie preotul?

Cred că ştiu. Atunci când lumea se întreba, de ce plouă într-una, de ce ne inundă râurile? Un preot a venit cu o lămurire care nu are nicio legătură cu proasta mentenanţă a digurilor. A susţinut că Domnul ne pedepseşte pentru că nu acceptăm religia în şcoli. Da, dar dacă vor omorâ copii, în care şcoli vor mai preda? Ei bine, în cazul bebeluşului OMORÂT, furia mă face să spun că Dumnezeu i-a pedepsit pe preoţi pentru că… se bagă în politică.

watch?v=sQdyI37364w&feature=player_embedded

Cojocari Vitalie

Această “legătură” evidenţiază existenţa unei eventuale complicităţi dintre presa europeană şi “clienţi” din Rusia, sincer cointeresaţi să fragilizeze şi mai mult situaţia anevoioasă a Bucureştiului în cadrul “clubului european”. Scopul final al acestor acţiuni este însă de a deteriora la maxim imaginea României în cadrul UE, iar indirect de a folosi “mâna europeană” pentru a îngreuna artificial relaţiile moldo-române, normalizate şi înviorate până la cel mai înalt nivel de după perioada “podurilor de flori”. Dacă miza ar fi fost alta, atunci se arată cu degetul la corupţia din România; la cetăţenii români de etnie rromă care au invadat unele ţări europene după aderarea statului român la Uniunea Europeană; sau la criza societală şi socială, care se poate declanşa în anii următori din cauza planurile radicale de austeritate adoptate de guvernarea română. Teza dominantă în articolele britanice, italiene sau germane referitoare la România este însă “fabricarea” în masă a paşapoartelor pentru cetăţenii din Moldova, fără a ţine cont de temerile şi interesele partenerilor europeni. Oricum nu trebuie să excludem intersectări de motivaţii care stau la mijlocul acestei “campanii media” anti-româneşti, coordonate în eventualitate de anumite forţe străine (non)europene.

Ipoteza Nr. I

Goliţi de bani, britanicii, italienii sau nemţii nu vor să împartă oportunităţile socio-economice cu forţa de muncă ieftină din Europa de Est. Dacă da, atunci de ce aceştia admit imigrarea deocamdată mai masivă a indienilor, marocanilor şi turcilor, care la fel sunt plătiţi cu salarii mai mici decât muncitorii nativi? Asta pentru că România este cramponată în stereotipuri şi prejudecăţi extrem de puternice şi profunde, care predispun publicul din alte state europene să condamne orice lucru straniu percepţiei lor, decât să se preocupe de consecinţele migraţiilor intens promovate de propriile guverne. Or, România ca şi alte dăţi este folosită pentru a distrage atenţia de la problemele locale din alte ţări membre. În concluzie, la comandă, statul român este folosit destul de conştient în calitate de “sperietoare”, pentru a dezumfla “balonul” critic de nemulţumire socială, caracteristic majorităţii membrilor UE. Indiferent de suprapunerea scopurilor, rezultatul obţinut prin intoxicare jurnalistică este şi pe placul Rusiei.

Ipoteza Nr. II

Actorii care stau în spatele acestei defaimări pot urmări scopul de a folosi integrarea României în zona Schengen, planificată pentru 2011, în vederea obţinerii unor “restrângeri” a ofertei de acordare a cetăţeniilor române pentru moldoveni. Un gen de “şantaj” este posibil, deoarece Bucureştiul aşteaptă foarte mult realizarea acestui obiectiv, important pentru a putea beneficia din plin de dreptul de a circula liber pe spaţiul european. Probabil se crede că România ar putea sacrifica cu promisiunile făcute şi deja materializate privind simplificarea largă a procedurilor de acordare a cetăţeniilor române doritorilor eligibili din Moldova. Paradoxal, dar în categoria posibililor aplicanţi se numără persoane cu rude de origine română, până la gradul III de rudenie. Restul condiţiilor necesare anterior au fost practic excluse, în special interviul, care îngreuna acordarea cetăţeniilor pentru alolingvii din Moldova. Mai mult, reieşind din nivelul înalt de falsificare a actelor oficiale şi a multiplelor scheme de “târguire” cu paşapoarte româneşti, afişate la orice pas în Moldova, deschiderea României pentru vecinul din Est este percepută de opinia publică europeană drept un pericol în evoluţie. Conjunctura proiectată reliefează probabilitatea că mult mai mulţi cetăţeni moldoveni vor intra în posesia cetăţeniilor române, mai mult chiar decât 1 milion de persoane. Frica este amplificată inclusiv de faptul că piaţa de muncă din România nu va putea satisface fluxul de migranţi moldoveni, care ca urmare se îndreaptă în alte colţuri ale Europei. Astfel, cineva în cârdăşie cu Rusia sau fără ea, intenţionează să condiţioneze aderarea la spaţiul Schengen cu problema cetăţeniilor române. În final se doreşte introducerea unor “filtre” restrictive care să micşoreze cifra solicitanţilor de cetăţenia română. Or, pe de o parte europenii se asigură că “uşa din spate” construită de România va fi blocată, iar Rusia se va mulţumi cu aceea că numărul cetăţenilor români nu va creşte simţitor, până când la putere în Chişinău nu vor fi conduse forţe pro-ruse.

Ipoteza Nr. III

Există “centre” de influenţă în Europa, care nu vor o ciocnire frontală cu Rusia sau multiplicarea conflictelor în vecinătatea europeană, din cauza României “mărinimoase”. Repeziciunea cu care sunt oferite paşapoartele româneşti, timp de 5 luni, şi modalităţile frauduloase (falsificarea actelor de către solicitanţii din stânga Prutului) în care au loc pregătirea unor dosare, creează posibilitatea de a răspândi cetăţenia română practic pe tot teritoriul Moldovei (cu 3,4 mln. de cetăţeni), cu excepţia regiunilor moldoveneşti tradiţional pro-ruse (municipiul Bălţi sau UTA Găgăzia) sau regiunea transnistreană. Aceste scenarii sunt posibile şi pentru că la Chişinău sunt forţe politice interesate ca România să devină mai influentă în această regiune din varie motive, inclusiv din cel istoric (Basarabia a fost parte componentă a Regatului României).

În orice caz, dacă proporţiile paşapoartelor acordate se vor menţine, atunci se pot intensifica noi mişcări separatiste în ţară, după modelul transnistrean (forţele separatiste au motivat dorinţa de a ieşi din componenţa RM cu procesul de “românizare” de pe malul drept al Nistrului). La aceasta se pot alătura şi animozităţile tradiţionale dintre Rusia şi România, pentru dominarea geopolitică în regiune, dar şi fobia Ucrainei, care la fel condamnă făţiş iniaţiativele Bucureştiului în vecinătatea sa. Simultanietatea paşilor cu tenta „unionistă” pe ambele maluri ale Prutului ridică suspiciuni pentru anumiţi actori internaţionali (Rusia, Ucraina, chiar şi Uniunea Europeană) în privinţa păstrării liniilor geopolitice de demarcare curente, în favoarea scenariile despre „reconstituirea României Mari”. De aceea, alerta produsă de jurnaliştii europeni poate avea rolul de anticipaţie şi mobilizare. Efectul urmărit este de a genera masa critică suficientă pentru a forţa liderii politici naţionali să pună dosarul cetăţeniilor române în topul agendei oficialilor europeni.

Reacţiile menifestate, până acum, de mai mulţi oficiali europeni exprimă îngrijorarea, precum şi cointeresarea lor în contracararea tentativelor de simplificare a procedurilor de acordare/redobândire a cetăţeniilor române. Identificarea unei soluţii viabile care va pune capăt neîncrederii faţă de autorităţile române în rândul cetăţenilor europeni şi a scoate definitiv problema din spaţiul public, subiectul va trebui să fie dezbătut temeinic în cadrul insituţiilor centrale ale Uniunii Europene.

DEnis CEnuşă

“Moldovenii” mei au reuşit să-i bată pe “românii” mei doar la capitolul frumuseţe. Nu a fotbaliştilor, a fanelor din tribune. Camerele au tot insistat pe câteva fetiţe blonde şi drăguţe ce urmăreau cu pasiune meciul. Atât. În rest românii au fost cu un cap, nu, cu un întreg corp peste noi. Urât, dar în acelaşi timp descurajator pentru fotbalul moldovenesc. O arată şi scorul final după tur-retur: 7 la 1. Concluziile care se impun: fotbalul moldovenesc poate concura cu liga a treia românească. Fotbalul moldovenesc nu este decât o mică pepinieră de fotbalişti pentru campionatul rusesc. Fotbalul moldovenesc nu are fotbalişti. Altfel, cum se face că e plin de fotbalişti din Africa în echipele din Moldova? Ştiu cum se face. Nu se investeşte în şcoli de fotbal. Puţinii fotbalişti care au o scânteie mică pleacă la prima boare în pupă în alte campionate. Fotbaliştii din Africa sunt ieftin. Şi-i permit până şi moldovenii…

Treceam astăzi pe lângă hotelul lui Mitică Dragomir, mergeam spre locaţia unei filmări. La poarta hotelului era parcat autocarul de la Olimpia Bălţi. Un coleg îmi zice încurajator: “s-ar putea să câştige moldovenii tăi”. Am zâmbit ironic. I-am zis că nu are cum: “doar nu există fotbal în Moldova”. Acum cine îmi dă exemplul Sheriff-ului îi râd în faţă şi îl rog să  numere câţi fotbalişti străini, iarăşi de culoare, sunt în această echipă. Cum e Moldova, adică o ţară săracă, luptând cu sărăcia şi mediocritatea, la fel este şi fotbalul, mă repet: demn doar de liga a treia din România.

Vitalie Cojocari