Dar asta s-a întâmplat demult. Recent, în schimb, un coleg îmi comunică faptul că respectivul pod nu este un orişicare pod, ci podul proiectat de inginerul Eiffel. Da, da, acelaşi Gustave, care a făcut şi Turnul. Da, da, la noi, la Ungheni. Fapt confirmat de Wikipedia:

…Gustave Eiffel, cel care a construit renumitul turn din Paris, în anul 1877 sosește la Ungheni și efectuează un studiu de fezabilitate pentru construcția podului de cale ferată peste Prut.

De ce tace Patrimoniul Naţional? O naţie mai dezgheţată în arta afacerilor ar face tam-tam turistic din acest chiţibuş. Noi, în schimb, aşteptăm să treacă anii, ca să facă stagiu Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Asta în cazul că o mută nimeni la următoarea revoluţie. Păcat de pod.

Aici, minunăţiile Ungheniului nu se termină. Tot la Ungheni s-a născut Iţek Domnici, evreu. Potrivit datelor recensământului din anul 1897, aici locuiau 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Era şi logic să se nască evreu. Cum, nu vă spune nimic numele lui Iţek Domnici? E adevărat că în 1920, taică-su, David Domnici, a renunţat să aştepte viitoarele pogromuri şi şi-a strămutat familia la New York. Astfel, Iţek a devenit Isidor. Iar Isidor a devenit I. A. L. Diamond, scenaristul hollywoodian blazonat cu trei Oscaruri. Pentru “Some Like It Hot” (1959) şi pentru “The Appartment” (1960). Îţi dai seama?

Aici pagina românească din Wikipedia tace. Vorbeşte cea rusească:

Ай. Эй. Эл. Даймонд родился под именем Ицек Домнич в приграничном бессарабском городке Унгены (теперь райцентр Унгенского района Молдовы) в семье Давида Домнича и Эльки Вальдман. Учился в хедере, a когда ему было 9 лет семья перебралась в США и поселилась в бруклинском районе Краун-Хайтс. Здесь Ицек учился в Средней школе для мальчиков (Boys’ High School), где был известен как Исидор (или Израиль) Домнич и где проявил незаурядные способности к математике, в 1936—1937 годах победив на математических олимпиадах в штатах Нью-Йорк, Нью-Джерси и Коннектикут, в общем итоге завоевав 17 золотых медалей.

Şi aici Patrimoniul Naţional tace. În cârdăşie cu Ministerul Culturii şi Primăria or. Ungheni. Şi nici casă-muzeu I. A. L. Diamond nu va fi la Ungheni. Dar asta nu e o problemă. Căci nici la Mana nu va fi casă-muzeu Paul Goma. Şi nici la Pererita nu va fi casă-muzeu Grigore Vieru. Fiindcă nu va fi. Mai avem timp.

Autor: Sorin Hadârcă

Sursa: madrizen.com

Abia din 24 ianuarie 1859 încep discuţiile referitoare la existenţa lui. Această zi e una extrem de importantă pentru dezbaterile de astăzi, referitoare la statalitatea Republicii Moldova. 24 ianuarie 1859 e ziua în care la Bucureşti colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales principe al Valahiei, după ce mai înainte fusese ales principe al Moldovei. Această dublă alegere realiza unirea de facto a două principate vasale Imperiului Otoman: Valahia şi Moldova.

Pentru contemporanii acestor evenimente era clar că nu existau diferenţe identitare între românii de la Nistru până la Tisa – aceste diferenţe au fost inventate mai târziu. Totuşi, procesul unificării celor două principate nu s-a încheiat pe 24 ianuarie 1859 – el a continuat treptat până în 1862 când s-a încheiat unificarea instituţională a celor două state. La 24 ianuarie 1859 s-a declanşat un proces care a marcat dispariţia a două state (Valahia şi Moldova) şi apariţia unui nou stat, România (denumire oficială consfinţită prin Constituţia din 1866). Acest proces nu e unic sau excepţional în Europa. Germania a fost alcătuită din zeci de state independente care s-au unificat treptat în decursul secolului al XIX-lea, proces care în unele cazuri a durat până în secolul XX. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în istoria Italiei.

În Republica Moldova de azi sunt destule voci care încearcă să întemeieze o teorie statalistă în baza unui raţionament strâmb. Susţinătorii acestui punct de vedere consideră că Basarabia de după 1812, aflată în stăpânirea Imperiului Rus, constituie o continuare a principatului medieval Moldova. Însă, sub nicio formă nu se poate demonstra că gubernia Basarabia a fost vreodată un stat independent. Republica Democratică Moldovenească, apărută după revoluţia bolşevică, era considerată în continuare de noii stăpâni de la Moscova ca făcând parte din proprietăţile noului imperiu. În realitate, rădăcinile statului Republica Moldova de azi se regăsesc în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, formată în anul 1924. E vorba de un stat artificial, creat prin decupări şi alipiri de teritorii, un stat în care se încearcă promovarea unei identităţi şi a unei limbi artificiale.

Moldova de la 1859 a dispărut prin unirea cu Valahia. Republica Moldova de azi a apărut în 1924 şi de la această dată s-au creat şi lanţurile care să o ţină legată de Imperiul Rus. Republica Moldova e silită să-şi împrumute identitatea de peste Prut, din regiunea istorică a Moldovei care face parte din România. Întreaga istorie a principatului Moldovei face parte din istoria României şi acest lucru se vede în toate operele stataliştilor care sunt siliţi să-şi caute rădăcinile prin alte părţi. Statul Republica Moldova există astăzi în forma şi în condiţiile stabilite de Moscova în 1924 şi prin recunoaşterea de către vecini din anul 1991. Acestea sunt rădăcinile actualei Republici Moldova, ruptă în repetate rânduri de dezvoltarea politică a românilor.

Dincolo de istorie, în ziua de azi trebuie să ne bucurăm de posibilitatea circulaţiei libere la Prut, care ne permite o dezvoltare culturală comună. Statele dispar şi apar, sunt create şi sunt distruse, însă legăturile culturale sunt mult mai puternice, mai ales când vorbim cu toţii aceeaşi limbă.

Un articol de: George Damian

Sursa: timpul.md

Ce ni s-a promis? Multeeeee…stelele şi luna…marea şi  cerul…romantică.

*locuri de muncă- au fost  deschise câteva la instituţii  private, şi pe la instituţiile  statului vreo 50 de locuri şi  ajunge, lasă că oamenii au de  lucru, şi nu uita că dacă doreşti  să  te angajezi în câmpul muncii  uite-te la lista cu preţuri.

*creştere economică- da sigur, a acrescut în buzunarele lor personale, e creştere-creştere, ce contează unde.

*integrarea UE- iată aici sa simţit ceva, se observă o desfăşurare a programului destul de bine, cel puţin acest domeniu merge ca pe gheaţă.

*creşterea pensiilor- asta s-a promis din 2012, mai aşteptaţi puţin.

*drumui eurpene- avem sau nu avem? sigur că avem, în sectoarele unde locuiesc deputaţii şi minştri, sectorul din valea morilor parcă e centrul Parisului.

*salarii- oho-ho, au crescut doar la directori, 50.000 de mii de lei salariu, normal? normal ca-n europa frate.

*reforme- de doi ani şi ceva tot despre asta vorbim, au făcut ăştia de la justiţie o strategie  copiată nuştiu de unde, probabil de pe google sau wikipedia.

Aici sunt relatate doar câteva segmente , şi poate e devreme să facem asemenea concluzii, dar în doi ani de zile se putea de realizat mult mai mult, deja trebuia să fie îndeplinit jumătate din programul guvernării. Din păcate incompetenţa îşi spune cuvântul în acest sens, iar sondajul realizat de BOP (http://ipp.md/public/files/Barometru/2011/Prezentare_2011-2_final.pdf) a dat cărţile pe faţă, a prezentat o imagine clară care strigătoare la cer.

Sursa

„.. de ce sunt guvernanţii şi guvernul atât de înfricoşaţi

de responsabilitate, dacă nu pentru că se tem de partidul

din opoziţie, care la rândul său refuză

responsabilitatea după acelaşi tipic?…”

Un preşedinte demn, curajos şi responsabil a fost promis Republicii Moldova. De doi ani şi ceva îl tot căutăm. Toate eşecurile guvernării s-au măturat sub covoraşul problemei balonate a imposibilităţii alegerii preşedintelui, iar poporul chiar a început să creadă că întradevăr acesta este motivul.

18 noiembrie iaca-iaca vine, iar fotoliul de preşedinte mai e încălzit pe jumătate, de către Marian Lupu.

Dodon şi cele 2 colege ale sale prin ieşirea din rândurile PCRM au oferit hrană proaspătă analiştilor politici, probabil plictisiţi deja să discute pe seama aceloraşi teme răsuflate. Iată 3 voturi de aur stau ca fetele la peţit. 3 voturi, care se vor vinde scump. Exemplu bun când minoritatea bate majoritatea. Îşi mai aduce aminte cineva de Godea, când zicea despre posibile voturi venite de la comunişti?

Dodon la emisiunea Fabrika, a zis răspicat că nu va vota un preşedinte propuse din partea AIE, astfel dând de înţeles că în principiu unicul candidat real ar fi Z. Greceanâi.

Andrei a scris că Ghimpu nu va vota în favoarea proaspetei ex-comuniste. Eu nu aş fi aşa de sigură. Ipotetic vorbind, în cazul în care Greceanâi va veni sub aripa pd-istă, Ghimpu fâlfâind cu acordul alianţei va accepta candidatura ei, exact aşa cum l-a acceptat pe Lupu.

Să presupunem că Greceanâi e aleasă preşedinte, care rămâne a fi locul lui Lupu şi Ghimpu? Care din ei este gata să cedeze fotoliul de preşedinte al Parlamentului?

O guvernare formată din 3 partide (care nici între ele nu s-au înţeles), adunând 3 comunişti convertiţi şi încă unul independent, va fi suficient de lucrativă încât să îşi asume responsabilitatea de conduce o ţară spre viitorul european mult râvnit? Care din ei ne va zice „advărul despre 7 aprilie”? Greceanâi, Dodon sau Lupu, care prin 2009 erau în partea cealaltă a baricadei?

„Responsabilitatea actului de guvernare” a devenit o minge futbolită dintr-o poartă în alta fără a înscrie un gol. Probabil, politic ar fi necesar ca să fie acceptată Greceanâi preşedinte. Moral însă, nu.

„… în timp ce toţi vor să conducă,

nimeni nu vrea să preia responsabilitatea…”

Ana Cernomaz

sursa

Nedumeriții lui Șleahtițchi au început să se rățoiască la Procuratură că, vezi Doamne, nu există dom’le nici piculeț de corupție în școlile moldovenești, iar sutele de lei plătite lunar de către părinți ar fi în perfectă legalitate. Cică absolut benevol și cu tragere de inimă, părinții moldoveni se apucă de creat asociații și de dus bani în școli cu zâmbetul pe buze. Mai mult chiar, din declarațiile unei doamne nedumerite și ipocrite, ajunsă vice-ministru al educației, prezente aseară la Publika tv, reieșea că acești părinți binevoitori mai n-ar obliga profesorii să le accepte asociațiile și sumele de bani cu care cotizează lunar. Nedumerita ipocrită de la ME mai spunea că aceste asociații sunt perfect legale, și că sumele care părinții le bagă în safeurile directorilor de școli sunt verificate și transparente.

E pe dracu’, doamnă nedumerită și ipocrită, e cumva vreo asociație din asta părintească înregistrată la Ministerul Justiției? Au aceste asociații contabili, iar pentru sumele cu care cotizează, se eliberează cumva un bon de casă? Nu doamnă nedumerită, niciunul din aceste lucruri nu se petrece, deci înseamnă că în calitatea dvs., de vice-ministru al educației, ați mințit cu bună știință la un post de televiziune și vă faceți părtașă la dare și luare de mită?

Dacă nu e așa, explicați-mi atunci și mie de ce eu, în vremea în care eram licean (cu vreo 5 ani în urmă) achitam câte 60 de lei lunar fără absolut nicio bunăvoință și tragere de inimă, iar părinții mei n-au participat niciodată nici la un fel de asociație părintească sau de alt fel? Cei 60 de lei pe care eu îi plăteam lunar mergeau la diriginte, iar mai apoi la directorul școlii. Nici urmă de asociație, nici de contabilitate, nici de bon de casă. Ilegalitate totală.

Eu, mai rebel fiind de felul meu, m-am revoltat și am protestat în legătură cu acestea cotizații obligatorii, încercând să refuz să mai plătesc, însă pe loc mi s-a spus că voi ajunge în biroul directorului școlii, iar notele mele vor scădea dramatic. Fără absolut nicio urmă de jenă, toți copiii care ar fi refuzat să cotizeze, erau tratați la fel.

Bun, veți spune că acum 6 ani erau comuniștii la Putere, iar acum îs democrații. Păi acum cotizațiile nu mai sunt de 60 de lei, ci de 150 sau 200. Și încearcă frate să nu plătești acei bani, că imediat devii oaia neagră a clasei, iar mai apoi a școlii. Notele îți scad dramatic, profesorii te tratează cu răceală, iar părinții îți sunt certați pe la adunările părintești.

Iată așa stă situația, doamnă vice-ministră nedumerită și ipocrită, iar dvs. știți foarte bine acest lucru, dar în loc să stârpiți acest fenomen, îl susțineți cu ardoare și mințiți cu nerușinare în fața întregii țări.

Eu înțeleg că situația din școlile din Moldova e dificilă, că profesorii au salarii destul de mici, dar cum rămâne oare cu copiii noștri, cei pe care-i învățăm încă de pe bancile școlii cum să dea mită? Pentru că aceste așa-zise cotizații nu sunt altceva decât dare de mită, nimeni nu știe exact unde merg acei bani, dar de multe ori aceștia nu ajung la salariile profesorilor sau la reparația claselor.

De ce doamnă ipocrită și nedumerită, dacă susțineți acest fenomen al corupției, iar în același timp conștientizați că școlile n-ar putea rezista fără acești bani, nu elaborați un program transparent, valabil pentru toate școlile din Moldova? Să se stabilească o sumă lunară achitată de fiecare copil, să existe transparență și fiecare părinte care ia din banii pe alimente pentru a-i da la școală, chiar să vadă unde merg aceste resurse financiare. Pentru că, la un calcul simplu, la un liceu cu 2 mii de elevi, fiecare cotizant cu câte 200 de lei, lunar s-ar ajunge la suma de 400 de mii de lei. O sumă deloc neglijabilă. Iar dacă acești bani ar merge toți la salariile profesorilor, atunci chiar dascălii noștri nu ar mai fi nevoiți să-și ia lumea-n cap, ci să vină cu multă tragere de inimă la catedre.

Strategie simplă de mai sus nu va merge însă niciodată, pentru că ipocriții și nedumeriții de la Ministerul Educației nu au niciun interes în acest sens. Bani negri vor circula în continuare în școli, Procuratura va clasa dosarele începute, iar copiii noștri, în continuare, vor învăța cum se dă și se ia mită încă de pe băncile școlilor.

www.alexcozer.com

Ambasadorul României, Marius Lazurca:  „Acuzaţiile nefondate şi măsurile luate de guvernul Greceanîi împotriva României nu le-a uitat încă nimeni”

- Excelenţă, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, a afirmat că Zinaida Greceanîi ar fi un bun preşedinte în condiţiile în care fostul premier a acuzat în aprilie 2009 România, stat membru UE, de lovitură de stat. Sunteţi de aceeaşi părere?

- Daţi-mi voie, mai întâi, să fac două observaţii. În primul rând, colegul meu, ambasadorul Dirk Schuebel, a afirmat că doamna Greceanîi ar fi un bun candidat, nu, cum spuneţi dumneavoastră și cum într-adevăr a înţeles destul de multă lume, „un bun preşedinte”. Sunt două lucruri cu totul diferite, fiindcă un bun candidat nu e neapărat un bun preşedinte, sau invers. A doua observaţie: domnul Schuebel a subliniat limpede că exprimă o părere personală. Ţin nevoia să atrag atenţia la aceasta fiindcă am sentimentul că multă lume a putut concluziona că „Europa o sprijină pe doamna Greceanîi”, ceea ce desigur şeful delegaţiei UE nu a putut şi nu a dorit să comunice. Domnia-sa este un profesionist desăvârşit şi cunoaşte rigorile meseriei noastre, mai ales regula ei de aur: noi nu intervenim în politica internă a statelor care ne primesc. Aceasta este şi regula după care, cu toată consecvenţa, mă ghidez şi eu când afirm (aşa cum a făcut-o și Dirk Schuebel) că nu îmi permit să comentez situaţia politică actuală şi opţiunile partidelor de la Chişinău. Noi încurajăm găsirea unui consens al tuturor partidelor din AIE cu privire la cea mai bună soluţie pentru depăşirea crizei politice. În al doilea rând, am salutat mereu angajarea unui dialog cât mai cuprinzător al tuturor forţelor politice pentru depăşirea obstacolelor actuale.

Cât priveşte acuzaţiile nefondate că am fi organizat o lovitură de stat în aprilie 2009 şi măsurile care au fost luate de guvernul Greceanîi împotriva României (expulzarea ambasadorului nostru, închiderea frontierei, alungarea corespondenţilor presei noastre etc.), ei bine, toate acestea sunt lucruri binecunoscute şi pe care nu le-a uitat încă nimeni.

- În aceeaşi ordine de idei, candidatura speakerului Marian Lupu la preşedinţia Republicii Moldova, care a făcut aceleaşi învinuiri, credeţi că e mai potrivită pentru preşedinţia statului?

– Mă puneţi din nou în situaţia de a repeta că rolul meu nu este de a face portretul şi de a da numele preşedintelui ideal al Republicii Moldova. Sigur, ca orice alt stat membru al UE, şi România îşi doreşte ca Republica Moldova să fie condusă de autorităţi care să manifeste sentimente autentice de prietenie pentru noi, de apreciere pentru eforturile pe care le facem şi de interes pentru apropierea de Europa. Actualii lideri ai Alianţei, cu nuanţele specifice propriilor partide, au făcut din plin dovada sentimentelor enunţate mai sus: de prietenie veritabilă, de apreciere şi de interes pentru europenizarea rapidă a Republicii Moldova.

Rodica Mahu, Jurnal.md

Asta a fost ceva timp în urmă, în ajunul turului II de scrutin al alegerilor pentru primăria Chișinău.

Dar se pare, că toate astea au fost vorbe în vânt, pentru că situația pe care noi o urmărim arată că partidele nu și-au învățat lecția  și continuă să dea prin străchini și să spargă vase: se cearta mai în fiecare zi, tactica băiatul bun, băiatul rău este folosită din greu, aducerea argumentelor aberante și apoase sunt la ordinea de zi, datul în spectacol este obligatoriu și indispensabil ședințelor Parlamentului, săgețile acide trimise dinspre/ înspre PL, PLDM, PD au devenit deja o normă , iar găsirea unui compromis este la o depărtare mare cum ar fi distanță dintre Pământ și Lună.

Zilele astea la un post TV, miniștrii au fost evaluați, fiecare primind o notă.

Nu știu cum Dvs. i-ați evalua pe liderii partidelor, dar la capitolul arta negocierii și compromisului sunt repetenți și asta pentru că nu și-au învățat lecția.

Și cu această restanță, și cu multe altele ce veți face?

Autor: Nati Vozian

Sursa: http://nativozian.wordpress.com

În ultimii doi ani, odată cu dezgheţul în mass-media, s-a spus, cu jumătate de gură, aproape totul. Televiziunile, gazetele, online-ul ni i-au băgat în prim-plan pe unii şi aceiaşi. Bloggerimea, în ansamblu, a ţinut numaidecât să scrie, aşa cum şi-a imaginat, măcar câte un rând pe zi despre cum se mai ceartă vojdii. Inspiraţia din aceste compuneri ale fetiţelor şi ale băieţeilor e greu de pus la îndoială. Au fost atât de prolifici şi au scris atât de inspirat despre politică, încât ai spune că, fiind şcolari, profesorii le-au cerut să scrie numai despre asta în compuneri, comentarii şi analize literare, eseuri.

Iar e dimineaţă în Moldova. Până la amiază zăpuşeala ia turaţii. Vreau un weekend răcoros. Până deseară nu e atât de mult.

Autor:  Ion Uruşciuc

Sursa: http://ionurusciuc.wordpress.com

Sursa imagine: http://luxone.blogspot.com

Acum câteva săptămâni am fost în Germania. În orice discuție, mai ales cu înalți oficiali, se păstra acel sentiment de vinovăție pentru ceea ce cândva a făcut Germania Europei. Cum au reușit să depășească toate? Simplu, o recunosc și ei, muncă și disciplină. Deci, nu este un mit.

Germanii au pierdut în trecut. Acum ei sunt una din cele mai importante țări ale Uniunii Europene și visul oricărui moldovean. În același timp, germanii nu sunt frustrați că au monumente cu litere rusești, cu soldați și tancuri rusești.

Noi am câștigat și avem trei weekenduri prelungite consecutive  în care bem și uimitorul merit de cea mai săracă țară din Europa. Să nu ne supărăm când aceasta devine o informație de background pentru jurnaliștii străini, pentru că așa este.   Dar dincolo de acest weekend prelungit, noi pierdem trei zile înainte și trei după, pentru discuții sterile despre cine a pierdut, cine a câștigat și încotro ne îndreptăm. Cine suntem noi, cine sunt ei, cine are dreptate și cine nu.

Eu am depășit trecutul, nu mă interesează cine sunt, eu doar vreau cu toții să ne îndreptăm undeva, iar pentru asta trebuie de lucrat chiar și luni.

Autor: Vlada Ciobanu

Sursa: vladaciobanu.com

Autor: Andrei Fornea

Sursa: http://andreewmd.wordpress.com