Ne-am obişnuit să personalizăm toate activităţile şi lucrurile din jur, astfel încât profesionalismul se vede înghesuit la perete de improvizaţie şi amatorism. Nu e nevoie să fii politician pentru a şti când un politician nu ştie ce e aceea politica, să fii profesor ca să ştii când un profesor nu ştie ce e aceea pedagogia, să fii jurnalist ca să ştii când o jurnalistă nu ştie ce e aceea jurnalismul şi lista poate continua. Acum oricine are posibilitatea să cunoască principiile de bază ale mai multor activităţi sau profesii. Acum putem să analizăm, să ne formăm păreri pe care să le argumentăm, să dezbatem orice fel de subiecte sau idei. Acum avem acces la informaţii şi la modele bune sau rele.

Şi totuşi, nu toate cazurile care merită să fie semnalate ajung să fie dezbătute, chiar dacă însăşi existenţa unui demers în acest sens ar fi deja un pas înainte.

Mă voi referi la unul dintre aceste cazuri recente, trecute prea uşor cu vederea. Este vorba despre spectacolul pe care l-au dat militarii Botnari (ex-comisarul capitalei) şi Papuc (fostul ministru al afacerilor interne), în cadrul şedinţei de judecată unde urmau să fie discutate învinuirile grave care li se aduc în dosarul 7 aprilie. Chiar dacă modul în care s-au comportat cei doi nu poate fi considerat drept demn, faptul în sine nu este deloc surprinzător, publicul fiind deja obişnuit cu ieşirile brutale ale oamenilor din sistemul comunist, în special în cadrul fenomenului 7 aprilie. Ceea consider a fi de-a dreptul revoltător este modul în care a reacţionat presa la remarcile injurioase adresate jurnalistelor prezente la şedinţă şi care erau acolo pentru a-şi face de fapt datoria. Nici una dintre jurnaliste nu s-au arătat nemulţumite (sau cel puţin reacţiile nu au fost prezentate publicului) de înjosirile venite din partea celor doi amici. Din contra, microfoanele au fost apropiate şi mai insistent de aceştia, iar atenţia fetelor a sporit. Ştirile, la rândul lor, au prezentat mai mult spectacolul dat de poliţişti, decât evenimentul (şedinţa) în sine, foarte important pentru cei care aşteaptă pedepsirea vinovaţilor pentru masacrul de după 7 aprilie, de altfel. Atenţia presei a fost deturnată. Felicitări, domnilor învinuiţi, ne-aţi arătat ce pot doi bărbaţi şi ce nu pot mai multe jurnaliste! Consider că dimensiuneaprofesionalism cuprinde în cazul jurnaliştilor inclusiv respectarea codului de conduită al jurnalistului şi a codului deontologic (care vorbeşte şi despre drepturile jurnalistului). Nerespectarea acestora duce la pierderi pentru beneficiarul final al muncii jurnaliştilor, adică pentru public. Altfel spus, faptul că unor persoane publice, fie aceştia poliţişti sau ex-preşedinţi de stat (vezi insinuările la adresa unei reporteriţe de la ProTv, venite din partea lui VV, şi el poliţist de profesie) li se permite să aducă injurii şi să facă insinuări publice cu caracter indecent (“Fetele trebuie sa-l convinga sa vorbească. Şi nu numai să vorbească. Aşa că apropiaţi-vă, convingeţi-l! El e bărbat sănătos, e la o vârstă foarte frumoasă. Cred ca veţi face o apreciere…”; “mâine vine dezbrăcat”; “Ai fost faină! Serios! Se apropie primăvara cu această rochie…”), şansele ca informaţia prezentată de jurnaliste în agitaţia creată să fie de calitate, devin foarte reduse. Mai mult, unele dintre jurnaliste i-au şi încurajat pe cei doi învinuiţi să se dezbrace (glumind, sau nu?), comportament cu adevărat degradant şi inadecvat în asemenea situaţii.

Pe scurt, am fost cu toţii martorii distracţiei la care au luat parte poliţişti, jurişti şi jurnaliste deoportivă, în timp ce publicul aştepta ca unii dintre aceştia să obţină de la ceilalţi informaţii şi poziţii în dosarul cercetat.

Merită să menţionez modul în care a prezentat JurnalTv evenimentul, fără a face referire la comportamentul ruşinos al învinuiţilor, spre deosebire de colegii lor de la PublikaTv, ProTv, Ştirea Zilei etc.

Tudor Cojocaru