Când am citit în presa din Moldova că președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu, a decretat ziua de 28 iunie ziua comemorării victimelor ocupației sovietice, m-am bucurat mult. M-am bucurat pentru că acest om este unul din puținii care nu se rușinează să recunoască istoria Basarabiei așa cum este aceasta. Și de ce ne-am rușina? De ce am trece cu vederea peste evenimente atât de dureroase? Cât timp vom ignora că totuși teritoriul Basarabiei a fost ocupat și nu „eliberat”? Cât vom mai promova un „moldovenism” fals și rușinos? Vai! și ce reacții a creat acest decret! Politicienii au luat foc. Ceilalți membri ai Alianței l-au acuzat pe Ghimpu, i-au reproșat că pune paie pe foc sau că nu era momentul potrivit. Într-adevăr, momentul nu e în anul 2010, ci trebuia să fie măcar acum 19 ani. Blogosfera nici ea nu s-a lăsat mai prejos. „De ce să condamnăm actualul popor rus pentru ce au făcut „alții” acum 70 de ani. Chiar erau „alții”? „O mână de oameni i-au impus pe sovietici să facă aceste grozăvii”. Chiar erau doar „o mână”? Și ce-au făcut? Le-au pus cumva kalașnikov la tâmplă celorlalți și i-au obligat să invadeze un teritoriu care nu era a lor sau să ia grâul și porumbul din casele oamenilor, lăsându-i să moară de foame ca niște animale?Eu îl respect pe Ghimpu. Așa l-aș fi respectat și pe bunicul meu dacă n-ar fi fost deportat sau măcar dacă s-ar fi întors acasă în Basarabia. În timpul Uniunii Sovietice moldovenii au fost calificați drept un popor prost, un popor marginalizat. Nici astăzi nu-i văzut mai bine. Cum ne vedem pe noi înșine atunci când ne uităm în oglindă? Avem respect pentru propria persoană? Cum de permitem ca alte popoare să ne dicteze cine suntem noi, ce identitate avem și ce limbă să vorbim?
Sunt convinsă că lipsa respectului față de noi înșine va face în așa fel încât și peste 20 de ani să avem aceleași dileme identitare ca și până acum. Și peste două decenii ne vom întreba dacă suntem moldoveni sau români. Până când nu vom începe să ne stimăm ca oameni și popor, până când nu ne vom recunoaște greșelile, dar și meritele, până când nu ne vom asuma trecutul dureros, dar și glorios, nu vom înainta nici măcar cu un pas. Viitorul societății noastre se decide prin numărul voturilor. De ce acesta nu s-ar decide prin faptele noastre?
Cred că mulți din cei care condamnă decretul lui Ghimpu ar gândi diferit dacă ar fi pierdut pe cineva drag în urma acestui trist eveniment – deportarea moldovenilor în „Siberiile de gheață”.
Loading ...
[...] This post was mentioned on Twitter by Maria Gherbovei, Turculet Ioan Mircea. Turculet Ioan Mircea said: http://bit.ly/buGwMh bravo lilia! incep oamenii sa si revina [...]