Ina Savca, născută la Bălți, ca și mulți tineri basarabeni, a venit în România la doar 15 ani. N-a avut probleme de adaptare, iar în scurt timp a devenit cea mai bună elevă a Colegiului Economic “D.Cantemir” din Suceava. Pe lângă faptul că se descurcă cu programul de la liceu, reușește să se implice și în multe alte proiecte și activități extrașcolare. Mai multe aflați chiar de la ea.
Ce te-a determinat să vii la studii în România şi anume la Suceava?
Amintirile îmi desenează fără să vreau pe faţă un zâmbet. Nu m-am gândit niciodată în mod serios la asta, nu ştiu dacă vroiam să vin, sau nu, ştiu doar că am hotărât să vin aici în 5 minute. Incredibil, dar adevărat. Eram departe, departe de casă când m-a sunat mama şi m-a întrebat dacă vreau să merg în România la studii şi am zis da. De ce Suceava? Nu ştiu… îmi aduc aminte doar că Iaşiul mi s-a părut urât de tot, iar la Suceava învăţase sora colegului meu de bancă.
Care e diferenţa sesizată de tine în ceea ce priveşte învăţământul pe de o parte şi cealaltă a Prutului?
Diferenţa? Nu ştiu, aici am găsit mai mulţi profesori care îmi sunt aproape de suflet. Dacă e vina sistemului nu pot să zic, presupun că este doar vorba de preferinţe. Dacă stau să analizez, cred că sistemele de aici şi din Moldova sunt practic similare, multă materie care de multe ori se asimilează prost. Profesori care sunt plătiţi prost şi care totuşi dăruiesc tot ce au mai bun, iarăşi dacă nu mereu asta ajunge la elev nu e profesorul vinovat ci sistemul în care s-a format. Avem aceleaşi origini, ne înălţăm din acelaşi pământ doar că ramurile din România se îndreaptă spre vest, iar în Moldova spre est…de ce spre est, simplu, pentru că neamul nostru a fost învăţat timp îndelungat să se plece spre est, şi cum suntem conştiincioşi – ne-am învăţat lecţia. Sper ca lucrurile să se schimbe, însă timpul de obicei nu iartă, şi noi suntem obligaţi să fim îngăduitori şi să aşteptăm.
Faptul că eşti din Basarabia te-a afectat, a fost un impediment de integrare în noul cerc de prieteni, colegi?
Faptul că eşti din Moldova poate deveni un impediment doar dacă tu îţi propui să fie aşa. Într-adevăr mi-a fost greu la început, dar nu pentru că sunt basarabeancă ci pentru că abandonasem lumea mea şi păşisem cu tupeu în alta, care atunci nu era decât o pagină albă, pagină pe care am început să o scriu fiind foarte atentă la noile reguli ale jocului. Este foarte important să înţelegi la momentul potrivit unde eşti şi să asimilezi regulile după care se mişcă totul acolo ramânând tu însuţi.
Numărul de premii obţinute pentru merite deosebite la şcoală, la olimpiade sunt dovadă că eşti o elevă exemplară, dar cum de îţi ajunge timp să te implici în A.R.E.A.S(Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava)?
A fost o plăcere să mă implic în proiectele desfăşurate de A.R.E.A.S, a fost o aventură frumoasă. Atunci când vrei – totul poate deveni realitate, trebuie doar să-ţi doreşti. Am fost benefiar la nişte proiecte care m-au ajutat să mă redescopăr, orice faci te defineşte. Este foarte intersant să te trezeşti dimineaţa într-o lume total nouă şi totuşi familiară doar pentru că tu eşti acolo şi legi ceea ce faci cu propria ta lume. Atunci poţi să te descoperi cu adevărat pentru că situaţiile limită scot la lumină ceea ce de obicei se ascunde de noi.
Știm că ești posesoarea a numeroase premii la concursuri și olimpiade. Enumeră câteva din ele
Premii, au fost multe de-a lungul timpului, le-am pierdut numărul. Am să zic doar de un premiu pe care l-am primit cu atâta emoţie… A fost momentul când mi-a înmânat domnul director Romaşcu în cadrul consiliului profesoral premiul „Elevul anului”. M-am simţit atât de mândră, nu-mi venea să cred, am fost foarte plăcut surprinsă.
După un drum lung de formare a unui tânar aici, în România, crezi că ar trebui să rămână sau să se reîntoarcă acasă?
O întrebare dificilă. Suntem foarte diferiţi, avem motive diferite pentru care am venit aici – elevii care vin aici la studii. Este foarte important să îţi dai seama cine eşti, de unde vii şi ce îţi doreşti de la viaţă, de la tine. Fiecare dintre noi este o poveste aparte care cere un final propriu; ceea ce e perfect pentru mine nu poate fi la fel pentru tine, şi invers. Când faci marea alegere în viaţă, mă refer când alegi unde să te realizezi sunt ferm convinsă că trebuie să fii un pic egoist şi să alegi ceea ce ţi se potriveşte perfect, aici patriotismul nu are loc; iar dacă te întorci acasă doar ca să te numeşti patriot atunci fii sigur că doar asta nu eşti. Viaţa este scurtă, în ea nu este loc de greşeli mari, îmi iubesc ţara şi sunt mândră că sunt moldoveancă, dar la momentul actual nu ştiu dacă vreau să mă întorc. Îmi face plăcere să merg acasă, o parte din mine este acolo şi periodic mă cheamă, fără ea nimic nu mai are sens. Nu exclud varianta de a mă întoarce dar nu acum şi nu în ecuaţia cu necunoscutele de azi. Nu vreau de asemenea să zic că vreau să rămân aici, vreau doar să găsesc locul în care să mă simt perfect, poate fi Moldova, România, China sau orice alt stat. Azi sunt gata de orice, am opţiuni în faţă şi încerc să fac alegeri corecte…voi vedea unde mă vor aduce, doar timpul este cel care va decide şi judecă.
Olesea PALAMARJA




















[...] This post was mentioned on Twitter by Oxana Greadcenco, GIRB Suceava. GIRB Suceava said: interviu cu eleva anului la Colegiul Economic Suceava, basarabeancă și ea
http://bit.ly/aC5tkD [...]
Bravo!
multumesc frumos, a fost o onoare pentru mine..:)
“vreau doar să găsesc locul în care să mă simt perfect, poate fi Moldova, România, China sau orice alt stat”
Dupa ce am citit STUPEFIAT(ca sa nu zic scarbit)acest pasaj transformat ,intentionat IN TITLU de catre cei de la “Sprevest”,am asteptat.
Am asteptat o reactie.
MACAR UNA.
Am asteptat o luna,doua,trei….
Faptul ca nici dupa luni de zile acest mesaj trist inclus in titlu NU A DERANJAT PE NIMENI poate insemna doua lucruri:fie cei care nu sunt de acord cu el nu au considerat ca merita efortul sa dea o replica fie SI EI GANDESC LA FEL.
De fapt DE CE ESTE EFECTIV ODIOS acest mesaj :
“vreau doar să găsesc locul în care să mă simt perfect, poate fi Moldova, România, China sau orice alt stat”
La prima vedere ar fi ca pentru autoare Tzara NOASTRA MAMA ROMANIA este la fel de straina precum….CHINA.
Se pare ca nici ani lungi de studiu in Tzara MAMA ROMANIA nu au determinat-o pe autoare SA ARUNCE LA GUNOI LECTIA RUSEASCA prin care a fost invatata ca “respubliKAKA maldavski” este un stat.
Dar de fapt nu acesta este cel mai dureros aspect.
Ci gandirea de tip APATRID,lipsa oricarei CONSTIINTE NATIONALE.
Gandirea de tip “UBI BENE,UBI PATRIA!”
“UNDE MI-E BINE,acolo mi-e patria!”
Cand Calaii OCUPANTZI RUSI au trecut la RUSIFICAREA si DEZNATIONALIZAREA ROMANILOR basarabeni exact acest tip de gandire au urmarit prin MANIPULARE IN MASA sa-l inradacineze.
OCUPANTZII RUSI stiau ca doar asa puteau transforma ROMANII basarabeni din POPOR in…POPULATZIE!
O populatzie este asemenea unei TURME DE VITE:unde e iarba mai verde si mai grasa acolo ii place.
Gandirea de tip “UBI BENE,ubi patria” ESTE ANIMALIZANTA!
Este urmarea pierderii TOTALE a constiintei nationale.
Si daca de la un fost COLHOZNIC te astepti sa fie SPALAT PE CREIERI de propaganda ocupantzilor rusi,de la O TANARA STUDENTA ESTE STUPEFIANT sa auzi ganduri de tipul:”pentru că neamul nostru a fost învăţat timp îndelungat să se plece spre est, şi cum suntem conştiincioşi – ne-am învăţat lecţia.”
“noi suntem obligaţi să fim îngăduitori şi să aşteptăm.”
Oricine poate observa TOTALA ANESTEZIERE,TOTALA PASIVITATE.
Nici macar in scris autoarea nu simte nevoia UNEI REVOLTE contra MANKURTIZARII impuse de OCUPANTZII RUSI.
De fapt pana si sentimentul revoltei CONTRA OCUPATZIEI RUSESTI pare a-i fi TOTAL STRAIN.
In schimb autoarea nu uita sa mentioneze:
“îmi iubesc ţara şi sunt mândră că sunt moldoveancă”
Exceptional!
Lenin,STALIN ,Beria,Hrusciov,GORBACIOV,Voronin SUNT MANDRI DE TINE!
Si asa gandeste o tanara dupa ani de studiu in Tzara NOASTRA MAMA Romania…..
Buneii nostri se intorc de durere in gropile comune in care i-au aruncat CALAII OCUPANTZI RUSI,aceia care au invatzat-o pe tanara autoare sa fie mandra de MINCIUNILE LOR SATANICE :”limba moldoveneasca”,”poporul moldovenesc”,”respubliKAKA maldavski”…
TRAIASCA MAREA ROMANIE RE-INTREGITA, CEA DELA 1918 !
“Azi sunt gata de orice”.
Asta spune totul, visul jupanului Lenin si alor lui.
Spalarea creierelor – Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihopolitic
Serviciile secrete de la Moscova au constituit o “academie a crimei”, unde erau chemati discipoli din toata lumea pentru a fi instruiti in “arta” de a modifica psihicul oamenilor, de a modifica vechea lor mentalitate, devenind inofensivi sau fanatici comunisti. Acest scop scuza orice mijloace folosite. S-a conceput si un manual continand incredibile instructiuni, greu de imaginat pentru o minte normala.
Textul manualului e precedat de prelegerea tinuta la inaugurarea cursului de psihopolitica de la Moscova in 1936 de catre Beria.
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=236
catre conducerea GIRB si a celor care administreaza acest site cati bani vreti ca sami vindeti acest site si ce revista mai aveti
Iasiul ti s-a parut urat de tot ? Numai nu-mi spune ca Baltiul ti se pare superb !
)))))))
Esti mandra ca esti maldavanca ? Atunci ai bunul simt si pleaca din Romania
raspuns pentru “vanatorul de forumisti KGB”: articolul nu are nici un fel de tangenta cu propaganda rusa sau cu orice alte concepte legate de nationalism. esti liber insa sa faci orice fel de asocieri iti doresti.
Roman – servicii secrete, spalare de creier si mai nu stiu ce…amuzant.
si Ghionea – nu ai cum sa compari Baltiul cu Iasiul, sunt orase de talie diferita, nici unul dintre ele insa nu candideaza, cel putin pentru mine, pentru titlul de superb.
auzi Ghionea fiecare este liber să’şi dedice opiniile,dar cred că numai oamenii intelectuali nu’şi arată lmea sa pentru alţii
P.S’Ina este bravo,şi consider că dacă te consideri prea deştept atunci vorbeşte despre viciile şi problemele tale la mansardă,aşak’atenţie la pavaroate
Bravo Ina,meriţi nivelul cel mai înalt=)