Te afli aici: Acasă -> Cultural, Știri de Top -> Varujan Vosganian a lansat volumul “Cartea Şoaptelor” la Suceava

Varujan Vosganian a lansat volumul “Cartea Şoaptelor” la Suceava

DSC_1701Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a lansat cartea sa “Cartea Şoaptelor” şi la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul a adunat peste 200 de studenţi şi profesori şi a fost găzduit de Auditorium-ul “Joseph Schmitd”.

În deschiderea manifestării, rectorul Adrian Graur a salutat prezenţa lui Varujan Vosganian, aceasta fiind o posibilitate în plus pentru studenţii suceveni de a-l cunoaşte pe autor, dar şi de afla detalii despre soarta tragică a poporului armean, poate prea puţin cunoscută românilor.

DSC_1665Mircea Diaconu, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a ţinut să menţioneze că apariţia volumului “Cartea Şoaptelor”era una absolut necesară pentru cititorul român, “un epic netradiţional, un roman teribil al calvarului”.

Cartea are motto-ul “Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem ci prin morţii pe care îi plângem”, fiind o cronică a comunităţii armeneşti din România. Autorul povesteşte despre genocidul împotriva armenilor petrecut în timpul Primului Război Mondial, prin prisma experienţei bunicilor şi rudelor sale.

La rândul său, Varujan Vosganian, a mulţumit studenţilor prezenţi în sală, menţionând că Suceava a avut o importanţă mare pentru armenii din România, aici înfiinţându-se primul episcopat armean din ţară.

Oxana GREADCENCO

foto: Bogdan Popescu

sursa: Monitorul de Suceava


Lasă un răspuns


G.I.R.B.

Copyright © 2010 SpreVest
Realizat și administrat de Grigoriev Sergiu