Vorbesc despre tragedia poporului polonez şi teoriile pe care le naşte acest eveniment fatidic, adică sumbru. Ruşii, Putin, masonii, teroriştii, cine a decapitat conducerea Poloniei? Cine? Poate ceaţa?! Ceaţa şi încăpăţânarea celor din avion să aterizeze musai pe un aeroport militar.

Citeam o ştire din 2008. Preşedintele Poloniei plecase cu o delegaţie numeroasă în Georgia, iar pilotul nu a acceptat să aterizeze în Tbilisi din motive de securitate. Cred că era vorba de condiţiile meteorologice. Până la urmă, comandantul navei a ales să aterizeze pe un aeroport din Azerbaidjan, la hotar cu Georgia. Preşedintele Lech Kaczynski s-a supărat şi ar fi promis într-o discuţie privată că “va lua măsuri”. Oare s-o fi întâmplat la fel şi în Smolensk? Oare tot primul om din Polonia a insistat în a coborâ pe acel aeroport? Nu ştiu. Este o teorie. Fabulaţiile care vor apărea peste tot, dar mai ales în minţile iubitorilor de teorii ale conspiraţiei rămân simple fabulaţii pentru mine.

Citeam într-un comentariu de pe un forum: dacă pica Băsescu, acum era chef. Eh, românul, tot român. Dăi motive numai să se autoflageleze, să se autoironizeze. Oare dacă se întâmpla una ca asta cu România, cum ar fi reacţionat oamenii? Tot ca polonezii, care au venit în valuri să-şi deplângă conducerea ţării? Posibil. Cine ştie? De fapt, polonezii au de ce să plângă după conducători. Doar ţara lor a fost una dintre puţinele din Uniunea Europeană, poate singura, care nu a fost lovită dur de criză. Au avut şi creştere economică în plină recesiune. Apropo, ce se întâmpla dacă, Doamne Fereşte, o tragedie similară se petrecea în Republica Moldova? Cred că moldovenii spuneau: Să le fie ţărâna uşoară. Noi să trăim şi să-i pomenim! După asta ne continuam viaţa. Deh, oameni suntem şi un final sigur ne paşte pe toţi, fie general de armată, fie preşedinte de ţară.

Se spune că jurnalistul scrie istoria clipei. Ceea ce am trăit ieri a fost o clipă tragică a istoriei. Cum s-ar spune, noi toţi am trăit istoria. Dar ce le voi povesti nepoţilor? Că era sâmbătă, 10 aprilie 2010, mă pregăteam de un grătar cu nişte prieteni şi am fost sunat din redacţie. Pe vremea aceea eram reporter şi am fost chemat la munca – s-a prăbuşit un avion cu preşedintele Poloniei la bord. Nu mi-am mai schimbat hainele. Am plecat direct în adidaşi, pantaloni şi geacă sport. Aici a trebuit să urmăresc imagini ce curgeau din Rusia, să selectez şi să traduc cele mai relevante amănunte.

Una peste alta, această catastrofă aviatică mi-a amintit, nu ştiu de ce, de anul 1914, când prinţul moştenitor al Austrio-Ungariei a fost asasinat la Sarajevo de un student extremist sârb. Ce a urmat, cunoaştem cu toţii: Primul Război Mondial. Nu cred că este cazul să înceapă o altă conflagraţie mondială. Ar fi exclus. Probabil mi s-a creat această paralelă în timp, tocmai datorită faptului că tragedia are o puternică încărcătură simbolică şi ar putea schimba viitorul cel puţin al unei naţiuni, dacă nu a lumii întregi… Oare o fi existând şi în acele vremuri, prin 1914, un ziarist care a fost chemat de acasă în trening şi rugat să selecteze, să traducă din sârbă fapte, detalii, amănunte noi? Foarte interesant – lucruri care au schimbat istoria şi ne par atât de depărtate, au fost trăite de oameni la fel ca şi noi, cu teorii şi tragedii aproape ca ale noastre. Diferenţa, noi am aflat în maximum 5 minute ce s-a întâmplat de la CNN. Ei abia a doua zi, din ziarul de dimineaţă.

Blogul lui Vitalie Cojocari