Te afli aici: Acasă -> Noi în acțiune -> Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă

4561191788_ab683d9bfb_m

În atenția:

D-lui Mihai GHIMPU – Președintele Parlamentului Republicii Moldova

D-lui Serafim URECHEANU – Prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova

D-lui Vladimir FILAT – Prim-ministru al Republicii Moldova

Parlamentului și Miniștrilor Republicii Moldova

SCRISOARE DESCHISĂ

Liga Studenţilor Basarabeni din România îşi exprimă regretul şi dezacordul în legătură cu decizia autorităților Republicii Moldova de a participa la parada de la Moscova în ziua de 9 mai. Noi, studenți basarabeni aflaţi la studii în România, ne pronunţăm împotriva participării soldaţilor Armatei Naţionale şi a reprezentanţilor autorităţilor de stat la parada de “celebrare a victoriei Armatei Roșii împotriva cotropitorilor germani și a aliaților acestora”.

Basarabenii nu au avut nimic de câştigat de pe urma acestei lupte deci, nu avem nici un motiv de sărbătoare. În urma acestui război, Basarabia, s-a ales cu patruzeci și patru de ani de dictatură comunistă. Basarabenii au fost prinși în luptă împotriva voinței lor, datorită odiosului tratat secret Ribbentrop – Molotov prin care Basarabia este dezlipită de trupul țării românești și reanexată la U.R.S.S. . Crimele pe care le-a săvârşit armata sovietică în Basarabia, după terminarea războiului, au lăsat răni adânci care încă mai sunt vii. În perioada 1940 – 1941 și după 1944 politica antiromânească dusă de U.R.S.S. în Basarabia și Bucovina de Nord a avut caracterul unui adevărat genocid: epurare etnică, înfometare și deportări. În Basarabia și Bucovina de Nord comunismul a făcut aproximativ  1 500 000 de victime. De fapt care este motivul de sărbătoare și “paradă”?

Considerăm că  participarea Republicii Moldova la această manifestare este o profanare a memoriei victimelor dictaturii comuniste. Ne exprimăm speranța că autoritățile Republicii Moldova nu vor rămâne impasibile la acest mesaj și își vor revuzui decizia de participare la parada organizată de Moscova în data de 9 mai.

Cu considerație,

Petru CIOLPAN – Președintele Ligii Studenților Basarabeni din România

29 aprilir 2010

8 Răspunsuri to " Scrisoare deschisă "

  1. Iurie Mocanu spune:

    Scrisoare deschisă partidelor politice membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană

    “Noi în acţiune”, bravo, salut iniţiativa.
    Totuşi, vă declaraţi a fi apolitici, ori titlul articolului spune cu totul altceva, adică voi, “reprezentanţii” studenţilor basarabeni, mari luptători pro vest şi pro democraţie, vă adresaţi partidelor politice “membre ale alianţei pentru integrare europeană”.
    Faceţi politică, ceea ce nu e bine, indiferent de opţiunile voastre individuale, sfatul meu e să rămâneţi APOLITICI ca STRUCTURĂ/STRUCTURI.

    Uitaţi că faptele vorbesc de la sine, când am zis că timpul va arăta cine şi CE e, am avut dreptate – LSBR face partizanat politic, drăguţ nu?!

    Mi-am lăsat numele, datele de identificare le puteţi găsi cu uşurinţă, sper Petru să laşi acest comentariu şi să nu procedezi ca fostul preşedinte al Ligii sus-semnate, ştergându-l.

    RăspundeţiRăspundeţi
  2. Oxana spune:

    Iurie,
    e gafa mea. Titlul și conținutul scrisorii era în variantă de lucru, nu cea finală. Eu m-am grăbit să-l public. :)

    RăspundeţiRăspundeţi
  3. Iurie Mocanu spune:

    Bine Oxana, apreciez că aţi postat comentariul.

    RăspundeţiRăspundeţi
  4. Oxana spune:

    Comentariul a mers automat în spam pentru că e pentru prima dată când comentezi pe siteul nostru. Data viitoare va fi postat din prima.

    RăspundeţiRăspundeţi
  5. Tudor spune:

    @Iurie Mocanu: Iurie, tu ai o perceptie gresita asupra a ceea ce inseamna “a face politica”.
    Nu stiu daca ai observat, sau poate ca faci pe orbul, dar cam toate activitatile noastre (ale asociatiilor) au fost de la fondarea lor si sunt, indreptate catre sistemul politic si social din RM. Tu, cand votezi, tot politica faci? Cum vrei tu sa schimbi ceva daca mimezi ca bagi capul in nisip atunci cand se intampla ceva la nivel politic si ideologic?
    Voi, prin actiunile voastre, nu tot luptati impotriva comunismului si a rusificarii, asa cum arata si scrisoarea noastra?
    Despre ce vorbesti tu?
    Miroase a paranoia ceea ce faci tu.

    RăspundeţiRăspundeţi
  6. Iurie Mocanu spune:

    @Tudor: Pentru tine a fi membru de partid nu constituie o piedică pentru a fi ŞI preşedinte de asociaţie şi îmi spui mie că am percepţie greşită?

    Uite spre exemplu, citind textul iniţial al Scrisorii Voastre deschise, unde aţi SUBLINIAT că asociaţiile pe care le reprezentaţi au votat cu AIE(PL,PLDM,AMN şi PD) şi că vă aşteptaţi să îşi revizuiască poziţia. Cum vede un student asta? Influenţare politică, nimic altceva.
    Este una când te adresezi şi înaintezi poziţia către Organele competente, şi este cu totul altceva când adresarea merge spre Partide Politice. Ştii prea bine că nu numai AIE se află pe scena politică din RM în momentul de faţă, poate fi interpretată ca campanie electorală acţiunea sus-menţionată. Sau mă rog, putea fi, a fost modificat ieri textul.

    EU VOTEZ, ŞI VOI VOTAŢI, ÎNSĂ ASOCIAŢIILE, STRUCTURILE ÎN GENERAL, NU VOTEAZĂ, despre asta vorbeam şi ai înţeles tu foarte bine. Cine face deci pe orbul?

    P.S. Dacă tot sunteţi de părere că Scrisoarea Deschisă în forma ei postată de pe 27 aprilie(cred, posibil să fie greşită 1 zi)nu face partizanat politic, de ce aţi modificat?
    P.S.S De ce aţi modificat TITLUL Scrisorii ieri după ce am postat comentariul?

    RăspundeţiRăspundeţi
  7. [...] This post was mentioned on Twitter by GIRB Suceava. GIRB Suceava said: Scrisoare deschisă http://bit.ly/a2nE5T [...]

  8. Tudor spune:

    @Iurie Mocanu: Iurie, nu sunt nici membru de partid, si nici presedinte LSBR.
    Legat de celelalte chestiuni, membrii LSBR nu sprijina alte forte de la guvernare in afara de AIE. Era un secret pentru cineva? Sau poate o anormalitate?
    Despre modificarea titlului nu stiu ce sa iti raspund. Nu am operat eu modificarile.

    RăspundeţiRăspundeţi

Lasă un răspuns


G.I.R.B.

Copyright © 2010 SpreVest
Realizat și administrat de Grigoriev Sergiu