Consider că evenimentele din 7 aprilie 2009 au fost o revoltă sinceră a celor care n-au mai dorit să trăiască într-o ţară izolată, guvernată autoritar, a declarat astăzi Prim-ministrul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, după audierile la Comisia specială pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009.
În opinia lui Filat, revolta paşnică a poporului a fost deturnată prin intermediul provocatorilor, bine organizaţi şi dirijaţi, şi care au avut ca scop satisfacerea planurilor Partidului Comuniştilor. “M-am pronunţat clar asupra tuturor evenimentelor de atunci, deoarece unii în mod intenţionat le-au prezentat denaturat. Acţiunile mele sînt probate clar prin materiale video, unde este demonstrat ce am făcut, spre deosebire de ale celor care erau la guvernare şi ale căror acţiuni se regăsesc doar în declaraţii sau afirmaţii”, a subliniat Vlad Filat.
Liderul PLDM a mai accentuat că nu este satisfăcut sută la sută, ca persoană, care a trăit acele evenimente, de mersul anchetei, dar a menţionat că în cazul dat trebuie să predomine nu factorul de timp, dar cel al calităţii anchetei. “Raportul Comisiei trebuie să fie privit ca o amplă analiză şi ca un punct de vedere în ansamblu asupra evenimentelor de atunci, însă calificativele, sub aspect juridic, şi sancţiunile, care urmează a fi aplicate, sînt deja un rezultat al activităţii Procuraturii Generale la finalizarea anchetei”, a menţionat şeful Cabinetului de miniştri.
Potrivit lui Vlad Filat, către aniversarea evenimentelor din aprilie 2009, este elaborat un plan de acţiuni, în cadrul cărora va fi prezentată şi macheta viitorului monument din scuarul Parlamentului. “Doresc ca la 7 aprilie 2010 să pornim o nouă filă în istoria noastră, care, prin prisma evenimentelor de acum un an, va unifica societatea. Şi acesta nu va fi doar un mesaj, dar şi un plan al nostru de acţiuni în consolidarea societăţii”, a conchis Vlad Filat.
Blogul lui Vlad Filat


















