Te afli aici: Acasă -> Evenimente -> Înfrăţire între judeţul Suceava şi oraşul Chişinău

Înfrăţire între judeţul Suceava şi oraşul Chişinău

Primăria_ChişinăuJudeţul Suceava se va înfrăţi cu oraşul Chişinău, capitala Republicii Moldova. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că Ministerul Afacerilor Externe a emis deja acordul pentru realizarea parteneriatului între cele două părţi. Flutur a precizat că parteneriatul dintre judeţul Suceava şi oraşul Chişinău va presupune colaborări în domenii precum educaţie şi învăţământ, cu organizarea de schimburi de experienţă între şcoli; sport, protecţia mediului, pe problema managementul deşeurilor şi aspecte legate de prevenirea şi combaterea inundaţiilor.

Preşedintele CJ Suceava a mai spus că în urma încheierii parteneriatului vor fi colaborări şi în domeniul economic şi cel turistic, oferind posibilitatea oraşului Chişinău să-şi promoveze oferta la târgurile organizate în Suceava.

harta_suceava_big„Un alt domeniu va fi cel al strategiei de dezvoltare a regiunilor. Suceava are experienţă în acest domeniu, lucrăm de foarte mult timp în Regiunea de Nord-Est a României şi în Euroregiunea Prutul de Sus. Şi trebuie spus că de anul acesta Suceava preia preşedinţia acestei Euroregiuni”, a mai declarat Flutur.

Până în momentul de faţă, judeţul Suceava a încheiat acorduri de parteneriat cu regiunea Abruzzo din Italia, regiunile Ivano Frankivsk şi Cernăuţi – Ucraina, Voievodatul Silezia – Polonia, Departamentul de Nord şi Departamentul Mayenne din Franţa, regiunea Schwaben – Germania şi provincia Drenthe din Olanda.

sursa: Monitorul de Suceava

7 Răspunsuri to " Înfrăţire între judeţul Suceava şi oraşul Chişinău "

  1. Tudor spune:

    Poate vor pune transport gratuit pentru studenţi ;) ).

    RăspundeţiRăspundeţi
  2. vasia spune:

    @Tudor: chiar esti chip sî pui marşutcî gratuitî, mlea! :) )))))))

    RăspundeţiRăspundeţi
  3. Napocel spune:

    Dat fiind faptul că pe la 1920 și ceva muncipakitatea Romei a dăuruit în aceași zi primarilor Chișinăului și Clujului 2 copi ale statuii Lpa Capitolina, consider că înfrățirea Chișinăului ar fi trebui a fi cu cetatea Clujui. Lupoaica a fpst dăruită ca simbol al latinității sin spațiul românesc. Observ aici prin această-nfrățire a Sucevei cu Chișinăul o izolare, un separatism cu iz moldovenist de nuanță sovietică…

    RăspundeţiRăspundeţi
  4. Napocel spune:

    Tudor spune:
    Martie 5, 2010 la 14:57

    Sunt studenți ce muncesc pe rupte ca să-și-ntrețină cursurile. Ce se mai dorește gratis? Măcelarii vor cuțite, șorțuri și carne pe gratis! :D Tudoe dragă e cu totul despre altceva vorba p-aici. Te pomenești c-ai dori prezența firmei Franzeluța din Moldova ocupată la Cluj. :D Ce ai mai dori Tudore?

    RăspundeţiRăspundeţi
  5. elenalivischi spune:

    MINUNATA INITIATIVA ! CAND NE VOM SI REUNI?

    RăspundeţiRăspundeţi
  6. elenalivischi spune:

    POEZIE BASARABEANA
    DE DOR DE VOI
    De EUGENIA BULAT poeta din BASARABIA

    De dor de voi mi-s ochii,numai zare:
    Doar zarea este-a noastra-a tuturor…
    Si scot cu ochii sarmele-hotare,
    De dor de voi…
    De dor…

    De dor de voi mi-i sufletul aripa:
    Aripa-i gata purure de zbor,
    Si intre ieri si azi e doar o clipa…
    De dor de voi…
    De dor…

    De dor de voi am ochi–doua izvoare
    Ce lacrima o sorb spre fundul lor…
    Si gandul meu e peste munti carare,
    De dor de voi…
    De dor…

    De dor de voi in piept o-ncinsa vatra
    Usuca-n jar al Prutului izvor…
    Si-mi tin pamantul piatra langa piatra
    De dor de voi,
    De dor…
    De dor…
    De dor…

    Multumesc,va urma (daca veti dori)

    RăspundeţiRăspundeţi
  7. Vad ca nu intereseaza pe nimeni poezia basarabeana,trist !

    RăspundeţiRăspundeţi

Lasă un răspuns


G.I.R.B.

Copyright © 2010 SpreVest
Realizat și administrat de Grigoriev Sergiu