Panglicile, în Moldova, reprezintă garantul succesului politic. În ultimii ani, când din întâmplare butonând telecomanda dădeam peste ”Mesagerul” de la M1, vedeam fețe radioase și fricoase, iar în mijlocul lor un chip rânjind de satisfacție. Că fețele radioase și fricoase aparținea primarului din Hilișoaia, președintelui de raion din Vulcănești, ori directorului de școală din Crăcănații de Sus, iar rânjetul lui Voronin, Lupu, Tarlev sau Greceanîi, reportajul era mereu la fel. Citit de o „băbuță” trecută de 40 de ani, cu voce plină de însuflețire socialistă, care ne vorbea de prosperitatea și frumusețea tărâmurilor moldave. Și mai era ceva ce nu se schimba niciodată, panglica, de culoare roșie stacojie, ca fața lui Voronin după ce revine de la Karlovy Vari…

Acum, pe la ”Mesager” trec la fel de des ca înainte, iar atunci când îl deschid, revăd același trist tablou. Cu unele modificări, dar insignifiante… Fețele radioase și fricoase sunt același, crainica de la Moldova 1 și ea neschimbată, chipuri rânjind există și acum, chiar dacă nu comuniste, iar panglica e nelipsită și ea, doar că nu mai e roșie.

L-am întrebat recent pe un prieten ce se află în anturajul unui tăietor de panglici, dacă iau ei panglicile de la Chișinău sau sunt puse la dispoziție de către cei din localități. Mi s-a zis că de cele mai multe ori le pregătesc cei de acolo, ei alegând și culorile…

Comuniștii au fost, „ai noștri” sunt acum, mâine vor fi alții, dar tabloul nu se va schimba, cel puțin atâta timp cât vom apela la panglici și la cei ce schimbă culorile lor. La fel cum nu se va schimba nici culoarea noroiului, al acelui noroi în care ne bălăcim zi de zi.

ALEXANDRU COZER