” Au rămas undeva în urmă amintirile unei copilării solitare, obositoare. Oare am avut-o cu adevărat? Am avut jucării și păpuși blonde? Au fost clipe în care nu știam greul vieții sau în care furam cireșe de la vecini? Fost-au oare prezente în viața mea asemenea evenimente ? Întreb pentru că nu-mi aduc aminte să fi trăit așa ceva. Cred că sunt mult prea matur pentru un copil. Unde ești, mamă? Unde? Mângâi cu drag pe hartă „cizma” Europei – Italia. Acolo ești, mamă? Ajuns-au cocorii primăverii și pe la tine să-ți spună cât mi-e de dor de tine și cât de mult te iubesc? Nu are cine s-o pieptene pe Mărioara. Și pâinea coaptă nu are gustul mâinilor tale. Casa e goală. Tristă. Și privirea mi-e tare departe, peste zări, încercând să străbat depărtările ca să te găsesc. Toamnele, mamă, sunt goale. Fără suflarea și zâmbetul tău curtea mare e pustie. Strugurele acesta nu mai are must, iar culorile sunt fade. Vino, mamă! De oriunde ai fi, vino acasă! Nici toți banii din lume nu egalează dragostea și asprimea mâinilor tale. Ridurile, mămico, s-au adâncit pe chipul tău din cauza grijilor, din cauza dorului.  Nu ți-e dor de satele Moldovei, orfane de voi, mamele noastre? Ele vă așteaptă, vă caută mereu, vă strigă prin somn. Zările sunt tot mai mari, mai luni, mai incolore. Te aștept, mamă…”

P.S. Acestea sunt impresiile, golurile pe care le-a lăsat în inima mea filmul Arrivederci. Cei care l-au văzut, știu și înțeleg că nici un cuvânt nu-și mai are rostul, imaginile, privirea copiilor din film spun totul.

Lilia Cazacu