18 ani de la agresiunile rebelilor cazaci şi, implicit de la atacul armatei a 14-a ruse asupra forţelor de poliţie moldoveneşti… A trecut multă vreme, dar armata e tot acolo şi vinovaţii tot nepedepsiţi, ba şi cu posturi de conducere (asta dacă nu au murit între timp).

Eu eram mic pe atunci, aveam 5 ani. Nu am nici un fel de amintire legat de conflict, chiar dacă tata împreună cu un grup de prieteni şi colegi de generaţie au participat şi ei în anumite moduri la ostilităţi. Am avut şi un unchi, maior de poliţie în Râşcani, ucis în ’94, care a particpat plenar la operaţiuni. Imaginea mea despre conflict mi-a fost creată prin concursul mai multor factori: mama şi familia pe de o parte, media, pe de alta şi ceea ce am mai citit eu pe unde am apucat.

Ceea ce rămâne însă sunt victimile şi violarea unei bucăţi de popor român. Ţin la ai mei. Iar dacă ai mei ar fi fost nişte eschimoşi, tot aş ţine la ei, pentru că alţii nu am. Ataşament necondiţionat! Ştiţi ce înseamnă asta? E ca dragostea de familie. Nu ne-o alegem, dar o iubim. Nu înseamnă altceva decât înseamnă familia pentru un oricare alt fecior, dar totuşi ne e cea mai scumpă. Nu ne susţine în tot ce vrem noi, dar totuşi ne uscăm fără susţinerea ei. Aşa simt eu şi în legătură cu ţara de care aparţin. E parte din mine. Iar când apar nişte neanderthali care folosesc forţa brută pentru a mi-i ucide pe ai mei, eu nu-i pot ierta. Niciodată. Noi nu suntem ca ei. Noi avem un alt fel de spirit. Noi suntem oameni liberi şi curaţi. Noi nu atacăm. Noi ne apărăm cu tărie şi constanţă. Dezbinaţi formal, reîmpărţiţi zonal, ameninţaţi brutal.. noi nu cedăm!

29 de mii de participanţi la conflictul cu ruşii şi cazacii nu e ceva de uitat. Azi au fost organizate ceremonii de onorare a victimelor. S-a vorbit despre cotropitori şi duşmani ai unei statalităţi naţionale, a unei părţi de Românie, a unei părţi de popor român care atunci a ales, mai mult sau mai puţin voluntar, “să încerce marea cu degetul”. Roadele le culegem şi acum, or jocul de-a independenţa continuă cu tot cu ruşi în coaste. Nu ne mai slăbesc ei din “îmbrăţişarea frăţească” cu iz sadist… Poate că pentru noi conceptul de vecinătate apropiatănu înseamnă mare lucru, dar pentru ruşi acesta spune mult prea multe pentru a nu ţine de noi cu dinţii, iar prin noi, în şah şi vestul.

Sunt mândru că am ajuns să trăiesc zilele fericite în care să aud guvernarea moldavă vorbind despre sacrificiul  nevoit la care mi-a fost supus poporul, iar asta doar din cauza şi datorită abordării barbare a esticilor de a obţine lucrurile care li se pare că le aparţin, sine qua non străine de ei.

Noi vom ţine capul sus pentru că noi nu suntem ca ei…

Tudor COJOCARU