Pavel Turcu nu este un erou. Şi nimeni din cei care l-au susţinut sincer nu l-a promovat pe Turcu ca fiind un erou, sau un om cine ştie ce extraordinar. Din contra, Turcu este un simplu om. Un simplu paznic, un ohranik, cum ne place nouă, nişte visători la viaţa occidentală, să-i dispreţuim pe oamenii simpli şi obişnuiţi, cu joburi banale din Moldova, singuri avînd vieţi tot atît de amărîte şi plictisitoare ca ale lui.

Mama mea este o soră medicală. Fără ca să aibă şansa de a creşte şi a ajunge cineva, a face carieră. Tatăl meu de-asemenea, are un job simplu, de lucrător simplu, în care lucrează deja de mai bine de 10 ani, fără a avea şansa de a creşte, de a face carieră, de a progresa cumva şi undeva. Nu este şi nu a fost mulţumit, ca şi mama mea, dar au lucrat şi lucrează pentru un singur scop, cu plăcere sau neplăcere, ca să ne întreţină pe noi, pe mine şi sora mea, pe copii lor, pentru ca să ne aranjăm în lume, în viaţă.

Aşa şi Turcu: este un om simplu, ce nici apartament nu are, trăind într-un cămin, într-o singură cameră, şi luptînd în a-şi asigura existenţa, a sa şi a familiei sale, ceea ce chiar îl poate face a fi considerat un erou, ca majoritatea părinţilor noştri. El însă a îndrăznit mai mult, să facă şi pentru sine: a îndrăznit să cînte, să propună un cîntec pentru Eurovision. Şi a îndrăznit pentru că el şi are acest talent muzical, dar pe care nu a avut şansa să şi-l dezvolte, ca mii şi zeci de mii de moldoveni talentaţi în diferite domenii care nu au avut şansa, şi nici nu o au nici acum (copii şi tinerii de azi), în a se realiza şi-şi dezvolta talentele şi hobbz-urile, cele care le şi face plăcere să le practice.

Eu nu ştiu dacă voi reuşi şi voi avea puterea să fac ceva pentru ca şi părinţii mei să ajungă la bătrîneţe şi să se simtă şi ei realizaţi şi mulţumiţi de sine însuşi. Deşi eu tind spre asta, eu nu ştiu care vor fi circumstanţele în care voi acţiona şi care îmi va fi soarta, şi dacă îi voi putea ajuta.

Dar în acest moment eu ştiu că îl pot ajuta pe Pavel Turcu să-şi împlinească un vis, pot ajuta un simplu om să ajungă mare, să îmi demonstrez şi mie că şi cei mici şi nişte nimeni pot reuşi în viaţă, chiar dacă întreaga societate îi este împotrivă (cum îmi va fi, şi este, şi mie împotrivă în realizarea dorinţelor şi viselor mele).

Şi de-aceea şi îl susţin pe Turcu. Cel puţin ăsta e un motiv din mai multe, de care îl susţin pe Pavel. Şi nu-mi pasă dacă mă veţi înţelege sau accepta aceasta – important este ca eu însumi să fiu mulţumit de mine însumi. Căci pentru ceea ce îmi doresc să reuşesc în viaţa, la sigur că majoritatea nu mă vor susţine: important e ca eu însumi să mă ajut pe mine însumi, precum şi pe alţii, mai slabi şi mai nefericiţi decît mine, dar care ar merita o şansă către o viaţă mai bună.

Blogul lui Victor Ciobanu