Pe Tudor Gheorghe îl ştiu de mic. Mi-a stârnit interesul cuPrimăvara simfonic acum mai bine de 10 ani şi chiar mi-am cumparat discul original, destul de scump la vremea aia, pe care îl acultam la un CD-player portabil la care aveam conectate nişte boxe de calculator. După vreo câţiva ani a venit la Suceava cu Iarna simfonic. Era prin noiembrie 2003. Atunci a fost momentul când am înţeles cât e de mare acest om.

Zilele trecute am avut ocazia să revăd Iarna şi în sfârşit, după 10 ani, să trăiesc Primăvara. Spectacol excepţional. Tudor Gheorgheare un obicei parşiv, să îi spun aşa, are obişnuinţa de a fi ironic şi crud între piese. Te înalţă până aproape de sublim, iar apoi din gură îţi cârpeşte două palme şi te trezeşte la realitate. Această alternanţă continuă circa o ora jumate, o oră 45, cât durează spectacolul şi are menirea de a-şi ţine asistenţa ancorată în realitate. Anotimpurile poeziei româneşti s-au născut capodopere pentru că Tudor Gheorghe a reuşit să îmbine magistral cele mai înalte manifestări ale spiritului uman: poezia şi muzica, iar când îţi cântă în limba ta, nu mai este vorba de cuvinte, note muzicale şi senzaţii acustice, este vorba de iluminare. Mai mult nu are sens să comentez, pentru că aş cârpi cerul cu stele.

Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, Tudor Gheorghe a fost acompaniat de Filarmonica din Botoşani dirijată deMarius Hristescu, omul care îi orchestrează maestrului toate compoziţiile simfonice şi de un cor din Botoşani, că la Suceava nu avem aşa ceva, avem moluri, ouă, tirbuşoane, un primar de căcat şi o tagma de slugoi de cei mai scârboşi, preocupaţi să scrie cu oi pe dealuri şi să sculpteze în gheaţă tot felul de femeiuşti. De această dată pe scenă s-a aflat un ecran de dimensiuni mari, pe care se proiecta spectacolul pentru a putea fi văzut şi de cei din rândurile din spate. Cetăţeanul care s-a ocupat de partea de regie a transmisiunii şi-a cam bătut joc de ce avea de făcut, dar asta e altă chestiune.

Lucian Spetcu