Un an, un an de când ne-a părăsit marele poet Grigore Vieru. Fizic vorbind, căci El va exista totdeauna prin versurile sale nemuritoare, indiferent că suntem la grădiniţă şi abia începem să dibuim “Mama pâine albă coace, /Noi zburdăm voios. /Pentru pace, pentru pace. /Mulţumim frumos” sau fiind deja mari, departe de casă îi dăm dreptate Poetului “Casa părintească nu se vinde, /Nu se vinde tot ce este sfânt./ Din atâtea lucruri dragi şi sfinte /Ochii mamei încă ne privesc“.

A trecut un an, dar n-avem deocamdată o stradă în Chişinău în numele lui Vieru (chiar dacă au fost mai multe iniţiative, petiţii în sensul acesta), n-avem (încă) un bust al poetului pe Aleea Clasicilor din Chişinău.

Şi totuşi poetul n-a murit…A plecat la Cer să ne vegheze de Sus, îşi va îndeplini de ACOLO cu aceeaşi dăruire misiunea de păstor al neamului său rătăcit prin lume, în criză permanentă de valori şi identitate. Să-i cinstim memoria, nu doar la 18 ianurie şi 14 februarie, ci în fiecare zi, prin aducere aminte. Grigore Vieru trăieşte, prin cuvântul, versul şi nesfârşita omenie ce-a emanat-o neamului său.

P.S. Poza a fost relizată în mai 2003 la Suceava. Mulţumim domnului Mihai Vicol pentru că ne-a pus-o la dispoziţie.