În această seară Universitatea „Ștefac cel Mare” l-a avut ca invitat de onoare pe scriitorul român de expresie franceză Matei Vișniec. Poetul și dramaturgul s-a născut la Rădăuți în anul 1956 și de la vărsta de 31 de ani locuiește în Franța la Paris.
A fost o seară minunată, care a trezit în inimile fiecărui student, profesor, elev prezent la eveniment, un sentiment plăcut, întreținut de o atmosferă caldă și prietenoasă. Inițial, întâlnirea cu dramaturgul trebuia să fie în amfiteatrul Dimitrie Leonida, dar cum sala nu putea oferi locuri suficiente pentru cei care au venit la eveniment, toată suita a schimbat sala cu un amfiteatru de două ori mai mare care a devenit și el destul de repede neîncăpător…
Evenimentul a avut drept scop lansarea a două cărți ale lui Matei Vișniec – Sindromul de panică în orașul luminii și Cafeneaua pas-parole. Decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, prof. Mircea A. Diaconu a prezentat cele două opere asumându-și rolul de critic literar, dar și făcând cunoscută publicului tematica cărților. Sindromul de panică în orașul luminii se aseamănă cu niște pagini dintr-un jurnal intim și prezintă impactul real pe care îl resimt scriitorii veniți din Estul Europei la Paris în anii ’90. Este evocată trauma exilului simțită de mulți scriitori români, dar, lucru ciudat, Matei Vișniec din primul moment în care a ajuns pe peronul gării din Paris s-a simțit ca la el acasă. Capitala Franței este prezentată ca un imaginar fantastic, un spațiu care oferă libertate.Însuși Vișniec mărturisește că pentru el Parisul a reprezentat o proiecție a imaginației, a dorințelor reprimate, că orașul îi dădea mereu o senzație de familiaritate, iar în Franța a regăsit o patrie a culturii.
Piesa de teatru Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre – piesă inspirată din opera lui Eugen Ionesco. Dramaturgul ne-a povestit că această piesă s-a născut dintr-o experiență nefericită, trăită de Nicolae Balotă, critic , istoric și eseist român care a stat întemnițat în închisoarea comunistă de la Jilava. Aici îl întâlnește pe scriitorul Nicolae Steihardtcare le povestește piesa de teatru Cântăreața cheală a lui Eugen Ionesco. Se accentuează esența dilemei comuniste – dezastrul moral. Piesa prezintă de fapt un teatru al absurdului a istoriei absurde pe care au trăit-o românii. Matei Vișniec a vorbit despre rolul culturii într-o societate, ea nu trebuie percepută ca un instrument de manipulare, ci o forță ce trebuie să modeleze națiunea.
Prezența unui dramaturg precum Matei Vișniec la Universitatea „Ștefan cel Mare”, dar și în orășelul Suceava este un eveniment frumos, important care dezmorțește lumea culturală și aduce un plus de culoare vieții de provincie.

Lilia Cazacu