Dl Vasile Ciobanu la 23 decembrie curent împlineşte onorabila vârstă de 70 ani. Îl  cunosc de la „baricadele” din  toamna anului 2004. În acele zile  un grup de ziarişti din  dealul Schinoasei au iniţiat acţiuni de  protest ca răspuns la  intenţiile comuniştilor de  închide  gura radiojurnaliştilor  ce spuneau adevărul şi să acapareze Compania „Teleradio-Moldova”.  În final preşedintele Voronin cu lichele acestuia  au  reuşit să  transforme Televiziunea şi Radioul Naţional în filială a PCRM, iar un grup de ziarişti notorii, printre care şi dl Vasile Ciobanu, au fost izgoniţi din instituţia care  au servit-o zeci  de  ani cu onestitate şi cinste, aducând  Adevărul în casele  radio- şi telespectatorilor.

Puţini ştiu că dl Vasile Ciobanu,  în anii de renaştere naţională,  a fost unul din cofondatorii  societăţii „Baştina” din Slobozia. A fost prezent la Marile Adunări Naţionale, aducând de la ele reportaje sonore,  care erau difuzate la radioul din Slobozia, lucru care  a făcut ca autorităţile separatiste să-i sigileze biroul şi să-l izgonească de la serviciu. Cam acelaşi lucru l-au făcut apoi, în 2004, şi autorităţile comuniste cu mâinile lui Ilie Teleşcu.

Înainte de 1990 V. Ciobanu a lucrat în stânga Nistrului la diferite ziare, iar în decurs de trei ani – la facultatea pedagogie şi psihologie a Universităţii din Tiraspol. Dl Vasile Ciobanu  consideră  greşită  retragerea Universităţii din Tiraspol şi  îşi aminteşte de faptul că unul din cei care au susţinut şcoala nr. 20 din Tiraspol a fost comandantul Armatei 14-a generalul Alexandr Lebedi. Acesta a propus pentru plasarea instituţiei de învăţământ  un spaţiu din patrimoniul armatei a 14-ea, însă pedagogii au fost împotrivă şi au cerut să fie reparate edificiile vandalizate de cazaci şi gardiştii lui Smirnov. Generalul a pus la dispoziţie materiale pentru  reparaţie şi soldaţi. Ceva se schimbase la acea vreme în psihicul generalului, el se retrase din deputăţia transnistreană, s-a dezis de  „cetăţănia de  onoare a Benderului”,  relaţiile Lebedi-Smirnov devenind  tensionate. Nu întîmlător, îşi aminteşte dl Ciobanu, generalul întrebat cum apreciază acordul Elţin-Snegur semnat în iulie 1992 la Moscova de încetare a focului,   a declartat, că  „noi nu în aceia am lovit!”. Posibil, că acesta  a fost  unul din motivele pentru care Lebedi a fost rechemat ulterior din Tiraspol.

Vasile Ciobanu, unicul din partea Chişinăului corespondent special al Radioului naţional,  a  realizat  reportaje de la vestitul „proces Ilascu”, a reflectat  conflictului armat pe tot parcursul,  a transmis reportaje din oraşele Slobozia, Tiraspol şi Tighina aflate sub controlul separatiştilor. Jurnalistul  de nenumărate ori şi-a  pus  viaţa în pericol. Nu sunt afirmaţii goale. În noiembrie 1990, în zilele când se plăzmuia acel „referendum pentru independenţă” din partea Tiraspolului  împreună  cu alţi trei colegi de la Chişinău a fost  arestat de gardişti şi cazaci   şi  ţinut în subsolurile separatiştilor nu departe de Sucleia.  Din fericire pentru cei patru patrioţi acest firuţ dintre viaţă şi moarte nu s-a rupt, doar intervenţia operativă a autorităţilor de la Chişinău şi prietenilor a făcut ca gardiştii să-i elibereze a doua zi. Printre prizonierii  era  şi dl Gheorghe Botică de la „Moldova Suverană”, care s-a stins din viaţă  peste câţi-va  ani în urmă  unui atac de cord.  Multe din mîrşăveniile cazacilor Gh. Botică le-a descris în seria de materiale publicistice  „Vandalii”.

Un alta caz de care Vasile Ciobanu îşi aminteşte cu emoţii a  fost „vizita” unui  grup de cazaci beţi criţă   în casa sa cu o întrebare,  care vorbea  despre intenţiile acestora – „Gde etot rumîn?”.  L-a salvat doar faptul că nu era acasă, iar soţia speriată a izbutit să fugă din casă şi să alerteze locatarii din bloc şi de pe stradă,  salvându-se singură,  dar ferind de nenorocire şi soţul.

Fărădelegile cazacilor şi gardiştilor erau îngrozitoare, în special,  faţă de populaţia băştinaşă. Nu întâmplător, fapt testat de „Memorialul” de la Moscova,  în vara anului 1992 doi cazaci au fost împuşcaţi fără de judecată de către camarazii săi în plină stradă, ca exemplu pentru alţi cazaci,  care cu totul  au ieşit de sub control,  ocupându-se cu violuri şi jafuri.  În acest context, îşi aminteşte dl Vasile Ciobanu,  este elocvent cazul  basarabeanului Valeriu Colibăverde, un lucrător bancar din  Tighina,  care a fost făcut „carne neagră” de gardişti. Soţia sa, Svetlana, o soră medicală in acest oraş, care făcea îngrijiri  şi asupra gardiştilor şi cazacilor răniţi, a  transportat soţul la spitalul din Tiraspol. Într-o seară Valeriu, depistat ca „român”,    a fost supus unui atac din partea gardiştilor beţi  şi doar soţia,  care cu corpul său a acoperit soţul,  a evitat omucidera. La  strigătele şi ţipetele acesteia au  intervenit  medicii şi pacienţii. Peste câteva zile acesta datorită  eforturilor lui V. Ciobanu, care a alertat până şi Parlamentul, a fost transportat la Chişinău. Cu regret dl Valeriu Colibăverde s-a stins din viaţă cu ceva timp în urmă, nu a rezistat inima, şi nu numai.

Dl Vasile Ciobanu mai mult de cinci ani a fost realizatorul emisiunii  „În obiectiv – Transnistria!”, a făcut reportaje de la şedinţele Comisiei Unificate de Control, apoi după izgonirea sa în 2004 de le radioul, chipurile, naţional,   un an şi jumătate  a activat la postul de radio „Vocea Basarabiei”.

Vasile Ciobanu are  traversată o soartă deosebită nu doar cu o  bogată practică ziaristică, dar şi  pedagogică. Domnia sa se  bucură şi de un respect deosebit în rândul veteranilor războiului de la Nistru despre viaţa şi activitatea  cărora s-a interesat în permanenţă. El este  considerat  un adevărat camarad de arme şi merită,  în deplină măsură sa fie apreciat şi de către autorităţile statului.

Andrei Covrig, colonel (rez)